Înapoi
A doua încercare de constituire a Consiliului Local Slatina, după boicotul liberalilor
Actualitate

A doua încercare de constituire a Consiliului Local Slatina, după boicotul liberalilor

Postat pe 21 Nov 2024

Update 1 an în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

A doua încercare de constituire a Consiliului Local Slatina, după boicotul liberalilor

Pe 21 noiembrie, Slatina se pregătește pentru a doua încercare de constituire a noului Consiliu Local, după ce ședința de săptămâna trecută a fost boicotată de liberali. Evenimentul va avea loc, la fel ca și înainte, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu”.

Constituirea noului legislativ a fost programată să aibă loc pe 15 noiembrie, însă absența unor aleși, în special de la PNL, a dus la neîndeplinirea numărului minim legal de consilieri necesari. Din cei 17 consilieri aleși și confirmați de Judecătoria Slatina, la ședință s-au prezentat doar 10.

Printre absenți s-au numărat consilierii liberali Marian Costea, Laura Giura și Adela-Petrina Pantilie, precum și Gigi Vilceleanu și Emil Popa, care au fost aleși pe lista PSD, dar au fost excluși din partid și acum sunt în apropierea PNL. De asemenea, a lipsit și Mădălina Ștefania Vale (AUR), suspiciunile fiind că aceasta ar fi convenit cu PNL în legătură cu funcția de viceprimar.

Astfel, doar 10 consilieri locali au depus jurământul, dintre care opt reprezintă PSD și câte unul PNL și AUR. Reprezentanții PSD, dar și unii liberali, îl acuză pe primarul Mario De Mezzo că ar fi orchestrat sabotajul pentru motive politice. Unele surse sugerează că primarul ar încerca să formeze o majoritate în jurul PNL, dar există și speculații că, și astăzi, Consiliul Local ar putea să nu fie constituit, De Mezzo având în vedere organizarea de noi alegeri pentru acest for.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Șeful secției de chirurgie pediatrică de la Slatina, medic tânăr cu experiență în ortopedie

Acum șef al Secției Chirurgie și Ortopedie Infantilă la Spitalul Județean de Urgență Slatina, medicul Ionuț-Gabriel Dorobanțu a venit aici acum șase ani, aducând o specializare nouă pentru România: ortopedia pediatrică. Cu multă răbdare și disciplină, a impresionat prin operații în premieră și a câștigat încrederea părinților.

Actualitate

AEP refuză rambursarea a peste 17 milioane de lei către AUR pentru facturile Realitatea TV

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a decis să nu ramburseze Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) suma de peste 17 milioane de lei, considerând că facturile pentru promovarea pe Realitatea TV în campania prezidențială din 2025 nu respectă legea. O sesizare a fost transmisă Parchetului pentru verificări suplimentare.

Actualitate

Gigel Știrbu solicită retragerea lui Cătălin Drulă din cursa pentru Primăria Capitalei

Deputatul liberal Gigel Știrbu îl invită pe candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, să se retragă din competiția electorală. Știrbu argumentează că, potrivit analizelor sociologice, șansele lui Drulă de a câștiga sunt practic inexistente, iar suprapunerea electoratului său cu cel al lui Ciucu poate distruge șansa de a proteja Bucureștiul.

Acasa Recente Radio Județe