Înapoi
Accident grav pe Drumul Național 65, în urma căruia un bărbat a decedat
Actualitate

Accident grav pe Drumul Național 65, în urma căruia un bărbat a decedat

Postat pe 20 Sep 2024

Update 1 an în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Accident grav pe Drumul Național 65, în urma căruia un bărbat a decedat

Vineri dimineața, un accident de circulație tragic a avut loc pe Drumul Național 65, între Slatina și Gâneasa, soldându-se cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 08:00, când un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani din Gâneasa a intrat în coliziune cu un TIR, care era condus de un tânăr de 31 de ani din Slatina.

La fața locului s-au mobilizat echipaje de pompieri, SMURD și Ambulanță. Din păcate, în urma impactului, șoferul autoturismului a decedat. Purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban, a declarat că, potrivit primelor verificări, bărbatul de 45 de ani conducea autoturismul pe Drumul Național 65, între localitățile Gâneasa și Slătioara, și ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă.

Trupul bărbatului decedat a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului. De asemenea, tânărul șofer de TIR a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au demarat cercetări pentru a determina toate circumstanțele în care s-a produs acest accident, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Bătăușul care l-a băgat în spital pe șeful Serviciului Județean de Pază Olt, condamnat definitiv. Numele agresorului, asociat cu primarul Slatinei

Bătăușul care l-a băgat în spital pe șeful Serviciului Județean de Pază Olt, Sabin Bratu, agresând și un polițist, a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Craiova, la un an și patru luni de închisoare cu suspendare. Numele agresorului Eduard Fierăscu a fost asociat cu primarul Slatinei, Mario De Mezzo în contextul scandalului.

Actualitate

Femeie lovită mortal de două mașini pe centura Drobetei-Turnu Severin

O femeie în vârstă de 61 de ani și-a pierdut viața vineri dimineață pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, după ce a fost lovită de două autovehicule. Accidentul a avut loc în jurul orei 06:20, când femeia a încercat să traverseze strada.

Actualitate

Șeful secției de chirurgie pediatrică de la Slatina, medic tânăr cu experiență în ortopedie

Acum șef al Secției Chirurgie și Ortopedie Infantilă la Spitalul Județean de Urgență Slatina, medicul Ionuț-Gabriel Dorobanțu a venit aici acum șase ani, aducând o specializare nouă pentru România: ortopedia pediatrică. Cu multă răbdare și disciplină, a impresionat prin operații în premieră și a câștigat încrederea părinților.

Acasa Recente Radio Județe