Înapoi
Accident tragic pe Drumul Județean 546A, cu victime fatale
Actualitate

Accident tragic pe Drumul Județean 546A, cu victime fatale

Postat pe 31 Dec 2024

Update 10 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Accident tragic pe Drumul Județean 546A, cu victime fatale

Un accident grav a avut loc marți pe Drumul Județean 546A, între localitățile Stoicanesti și Drăgănești-Olt, soldându-se cu trei victime. Potrivit informațiilor obținute de OLT-ALERT.RO, toate cele trei persoane se aflau într-un autoturism care era oprit pe marginea drumului, când un alt vehicul, condus de un tânăr de 21 de ani, a lovit mașina în plin.

Se pare că autoturismul staționat era oprit din cauza unei defectiuni tehnice. În urma impactului devastator, șoferul mașinii oprite, care se afla în afara vehiculului în momentul coliziunii, precum și o femeie pasager în același autoturism, au decedat pe loc. Un bărbat de 57 de ani, care se afla de asemenea în vehicul, a fost rănit și a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

"Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un tânăr din comuna Stoicanesti a intrat în coliziune cu un autoturism ce era staționat pe marginea drumului. Cele două victime decedate pe loc sunt un bărbat de 50 de ani și o femeie de 65 de ani, amândoi din comuna Plopii-Slavitesti, județul Teleorman. Bărbatul rănit este din aceeași localitate și a fost transportat la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Tânărul de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Cercetările continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

CCR amână judecarea sesizării AUR privind creșterea taxelor locale

Curtea Constituțională a schimbat din nou data judecării sesizării depuse de AUR privind majorarea taxelor și impozitelor locale. Inițial fixată pe 4 februarie, apoi pe 21 ianuarie 2026, CCR a stabilit acum ca termen data de 10 decembrie 2025.

Actualitate

Horațiu Potra și familia sa extrădați din Dubai și aduși în România

Horațiu Potra, împreună cu fiul și nepotul său, au revenit în țară după extrădarea din Dubai. La sosirea pe Aeroportul Otopeni, aceștia au fost întâmpinați de iubita și sora lui Potra, iar autoritățile au organizat un amplu dispozitiv de securitate pentru a evita incidentele.

Acasa Recente Radio Județe