Apar noi informații despre tinerii care s-au sinucis, marți dimineață, aruncându-se în fața unui TIR pe Autostrada A1 București-Pitești. „Se țineau îmbrățișați, adică să țineau după umăr. Ținea băiatul fata de umăr. Când am a ajuns în dreptul lor, s-au luat în brațe, s-au aruncat. Eu am evitat cât am putut, m-am dus pe stânga cât am putut să evit. Cred că a fost convenit, că erau împreună. Adică erau îmbrățișați. Cred că erau până în 20 de ani”, a povestit șoferul TIR-ului, un bărbat de 40 de ani din Prahova, potrivit b1tv.ro. El nu consumase alcool. Martorii au confirmat declarațiile sale, date și în fața polițiștilor. Cine sunt tinerii și de ce s-au sinucis De fapt, victimele sunt o fată de 13 ani, dintr-o localitate din județul Giurgiu, și un băiat de 15 ani, dintr-o localitate din Ialomița. Cei doi ar fi luat hotărârea de a se sinucide pentru că părinții nu ar fi fost de acord cu relația lor, spun sursele Antena 3 CNN. Familiile lor vor ajunge miercuri la Serviciul de Medicină Legală pentru a face recunoașterea. Ancheta în cazul tragediei va continua cu audierea tuturor. Tragedia s-a petrecut ieri dimineață pe Autostrada A1 București – Pitești, la kilometrul 41, pe sensul de mers spre Pitești, în apropierea localității Vânătorii Mici, județul Giurgiu, unde cei doi adolescenți s-ar fi aruncat, îmbrățișați, în fața unui autotren. Persoanele care suferă de depresie și anxietate pot suna la TEL VERDE 0374.456.420, disponibil non-stop. Cei care prezintă impulsuri suicidale sau familiile acestora pot găsi asistență la Alianța Română de Prevenție a Suicidului, la telefon 0800 801 200, în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, sau, 24/7, prin email la sos@antisuicid.ro.
Un român a dezvăluit cum a reușit să-și achite creditul la Prima Casă în doar 4 ani. Bărbatul a dezvăluit toată strategia sa pe Reddit. În anul 2021, bărbatul a decis să își cumpere un apartament în Capitală prin programul „Prima Casă“, contractând un credit bancar în valoare de 50.000 de euro. La acel moment, gândul că va fi legat de bancă mai multe decenii nu îi dădea pace, dar
.
Sfantul Apostol Tadeu a facut parte din cei saptezeci de Apostoli. Sfantul Tadeu a primit botezul de la Sfantul Ioan Botezatorul. Ajunge in Edesa, locul sau de nastere, dupa Invierea si Inaltarea Domnului. Aici ii va darui lui Avgar, dupa fagaduinta Mantuitorului, Sfanta Mahrama. Avgar, sarutand acest chip nefacut de mana omeneasca, s-a vindecat de lepra, apoi a primit botezul. In urma acestei minunate vindecari, poporul a lepadat credinta in
.
Începutul de an școlar se apropie cu pași repezi. Părinții trebuie să se înarmeze nu doar cu multă răbdare, ci și cu mai mulți bani. Potrivit celor mai recente date colectate de Institutul Național de Statistică (INS), toate rechizite, fără excepție, sunt mai scumpe decât în anul precedent. De la creioane şi gumă de şters până la caietele mari și blocurile de desen, toate produsele pentru școală costă mai mult
.
ANAF modifică decontul de TVA. Formularul 300 va fi actualizat pentru a permite declararea noilor cote de TVA, de 21% (cota generală) și 11% (cota redusă), aplicate de la 1 august 2025. Decontul de TVA – formularul 300 de la ANAF – va fi modificat pentru a permite utilizarea noilor cote de TVA, de 21% (cota generală) și 11% (cota redusă). Noile cote, de 21% și 11%, au înlocuit de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.