Înapoi
Avertizări meteorologice pentru caniculă în România
Actualitate

Avertizări meteorologice pentru caniculă în România

Postat pe 02 Sep 2024

Update 1 an în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Avertizări meteorologice pentru caniculă în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat astăzi o avertizare Cod Portocaliu de caniculă pentru patru județe din sud-vestul țării, precum și o avertizare Cod Galben de căldură excesivă ce afectează aproape jumătate din teritoriu. Meteorologii prevăd că valul de căldură se va extinde în majoritatea regiunilor mâine.

Conform datelor furnizate de ANM, avertizarea de Cod Galben este valabilă începând cu 2 septembrie și vizează fenomene precum temperaturi foarte ridicate, local caniculă și disconfort termic crescut. În partea vestică a țării, temperaturile pot depăși cu 7-10 grade mediile multianuale, ajungând la valori de 32-35 de grade Celsius.

Pentru județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, ANM a emis un Cod Portocaliu, valabil tot din 2 septembrie, unde canicula se va intensifica semnificativ. Aici, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) ar putea atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, în timp ce minimele se vor înregistra între 18 și 20 de grade, cu ușoare creșteri în Dealurile de Vest, unde se vor atinge 23 de grade.

ANM a anunțat o continuare a avertizărilor și pentru data de 3 septembrie, când se preconizează aceleași fenomene, cu temperaturi extrem de ridicate și disconfort termic accentuat în aceleași județe afectate anterior. Aceștia comunică faptul că temperaturile urmează să se situeze în jurul a 37 de grade, cu minime variind între 18 și 20 de grade.

Cetățenii sunt sfătuiți să se protejeze de căldură, să evite expunerea prelungită la soare și să se hidrateze corespunzător.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Bătăușul care l-a băgat în spital pe șeful Serviciului Județean de Pază Olt, condamnat definitiv. Numele agresorului, asociat cu primarul Slatinei

Bătăușul care l-a băgat în spital pe șeful Serviciului Județean de Pază Olt, Sabin Bratu, agresând și un polițist, a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Craiova, la un an și patru luni de închisoare cu suspendare. Numele agresorului Eduard Fierăscu a fost asociat cu primarul Slatinei, Mario De Mezzo în contextul scandalului.

Actualitate

Femeie lovită mortal de două mașini pe centura Drobetei-Turnu Severin

O femeie în vârstă de 61 de ani și-a pierdut viața vineri dimineață pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, după ce a fost lovită de două autovehicule. Accidentul a avut loc în jurul orei 06:20, când femeia a încercat să traverseze strada.

Actualitate

Șeful secției de chirurgie pediatrică de la Slatina, medic tânăr cu experiență în ortopedie

Acum șef al Secției Chirurgie și Ortopedie Infantilă la Spitalul Județean de Urgență Slatina, medicul Ionuț-Gabriel Dorobanțu a venit aici acum șase ani, aducând o specializare nouă pentru România: ortopedia pediatrică. Cu multă răbdare și disciplină, a impresionat prin operații în premieră și a câștigat încrederea părinților.

Acasa Recente Radio Județe