Deși Oltul se află sub o avertizare Cod Portocaliu de caniculă valabil azi, până mâine dimineață la ora 10.00, la noapte vor fi, în județ, ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină, atenționează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Atenționarea meteorologică intră în vigoare, la ora 21.00, pentru județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Călărași și, parțial, Gorj și Vâlcea și este valabilă până dimineață la ora 06.00. „În sudul Olteniei și al Munteniei și în vestul Carpaților Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, spun meteorologii. După acest episod de instabilitate atmosferică, mâine se reinstalează canicula în majoritatea țării. Zeci de județe se vor afla sub Cod Galben de căldură excesivă, iar în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Călărași va fi valabil un Cod Portocaliu, ambele avertizări intrând în vigoare la ora 10.00 și durând până joi dimineață, la aceeași oră. „În sudul și vestul Olteniei, precum și în sudul și centrul Munteniei, valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, se arată în avertizarea meteo. Valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării, va fi disconfort termic și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în Banat și Crișana, local în Maramureș, Transilvania, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei și în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele în general între 18 și 20 de grade, mai spun meteorologii.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Portocaliu de caniculă valabil de azi, de la ora 10.00, până mâine dimineață, la aceeași oră, pentru județene Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Călărași. În sudul și vestul Olteniei, precum și în sudul și centrul Munteniei, valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile
.
Adoptarea de către Parlament a noilor măsuri fiscale propuse de Guvern, inclusiv eliminarea cotei reduse de TVA pentru locuințele noi, ar putea duce la blocarea vânzărilor în sectorul imobiliar. Consecințele s-ar resimți în special în rândul tinerelor familii care intenționează să cumpere prima lor locuință, potrivit unei analize recente, relatează Ziare.com. „Doar din efectul inflaționist și fiscal al măsurilor anunțate, o familie tânără pierde echivalentul unei camere din apartamentul visat.
.
Horoscop 24 iulie 2025. Astrologii au veşti bune în dragoste și carieră pentru unii dintre nativii zodiacului. Racii îşi pot da seama de ce îşi dorsc cu adevărat în viaţă. În cazul nativilor Balanță, o analiză a relațiilor ajuă la eliberarea unor poveri emoționale. Berbecii simt nevoia să-şi reîncarce bateriile: introspecția oferă claritate. În relații, un moment de liniște împreună întărește legătura. La Tauri, este despre stabilitate și reflecție: azi
.
Sindicatele ar putea fi împinse la grevă generală în luna septembrie dacă nu se iau în calcul soluţiile propuse ca alternativă la unele dintre măsurile de reformă anunţate de guvernanţi, a spus miercuri liderul Confederaţiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, în urma discuţiilor purtate la Palatul Victoria cu vicepremierul Dragoş Anastasiu. Bogdan Hossu, liderul Cartel ALFA, anunţă grevă generală în septembrie. „Noi am înaintat lista de probleme – patru confederaţii
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.