Înapoi
Casa de asigurări de sănătate decontează protezele externe pentru femeile care au suferit o mastectomie
Actualitate

Casa de asigurări de sănătate decontează protezele externe pentru femeile care au suferit o mastectomie

Postat pe 08 Aug 2024

Update 1 an în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Casa de asigurări de sănătate decontează protezele externe pentru femeile care au suferit o mastectomie

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt a anunțat recent că femeile care au suferit o mastectomie totală și nu optează pentru reconstrucția mamară pot beneficia de decontarea protezelor externe de sân și a accesoriilor corespunzătoare, cum ar fi sutienele.

Conform comunicatului, este permisă decontarea a două dispozitive medicale de același tip, câte unul pentru fiecare parte (stânga-dreapta). De asemenea, termenul pentru înlocuirea fiecărui dispozitiv este stabilit la doi ani.

Pentru a beneficia de aceste servicii, pacienta sau un membru al familiei, o persoană împuternicită legal sau reprezentantul legal al acesteia trebuie să depună o cerere la casa de asigurări, însoțită de o copie a actului de identitate și de o prescripție medicală cu indicația de protezare externă. Recomandările medicale pot fi făcute de specialiști în chirurgie generală, chirurgie plastică, estetică, microchirurgie reconstructivă sau oncologie medicală.

Femeile care doresc să obțină proteza de sân trebuie să se adreseze unuia dintre furnizorii care au contract cu CAS Olt și să prezinte documentele necesare, inclusiv decizia emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Olt și prescripția medicală, în perioada de valabilitate a deciziei.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Lidl oferă vouchere de până la 25 de lei pentru reciclarea ambalajelor SGR

Retailerul Lidl desfășoară între 21 și 23 noiembrie 2025 o campanie prin care clienții care returnează ambalaje SGR în magazine primesc vouchere de cumpărături gratuite. Pentru a beneficia de aceste vouchere, clienții trebuie să utilizeze voucherul SGR primit de la aparat și să scaneze cardul Lidl Plus la casele de marcat.

Acasa Recente Radio Județe