În anii de dinaintea crizei din 2009, Grecia trăia aparent bine. Salarii și pensii generoase, cheltuieli publice fără măsură, iar statul se împrumuta masiv pentru a susține un stil de viață care nu avea nicio legătură cu realitatea economică. Aproape o treime dintre angajați lucrau la stat, iar deficitele erau ignorate. A venit apoi reacția firească a oamenilor sătui de promisiuni și corupție: au votat cu un partid populist, Syriza, și cu un lider care le-a spus ce voiau să audă – că vor renunța la euro, că vor „recâștiga suveranitatea”, că vor sfida Bruxelles-ul. Ce a urmat? Prăbușirea. În doar câteva săptămâni, Grecia a fost exclusă de pe piețele internaționale, băncile au fost închise, nu s-au mai putut plăti salarii și pensii. Țara a fost paralizată de proteste și violență, iar imaginea grecilor scotocind prin tomberoane a devenit simbolul eșecului. A urmat o perioadă dură de austeritate impusă de instituțiile internaționale. Salariile și pensiile au fost tăiate drastic, mii de active ale statului – de la insule până la companii – au fost concesionate sau vândute. A fost nevoie de ani întregi pentru ca Grecia să revină cu picioarele pe pământ și să înceapă, timid, reconstrucția. Ce ne învață acest episod? Că populismul nu e salvare, ci auto-sabotaj. Că iluziile vândute ușor pot avea consecințe grele pentru milioane de oameni. Că „ieșirea din sistem” sună bine în discursuri, dar produce haos în realitate. Lecția Greciei nu reprezintă o poveste departe de noi. Este un avertisment. Și România traversează perioade complicate: ineficiența din administrație, risipa de resurse publice, decalajele tot mai adânci dintre regiuni și o lipsă cronică de încredere în clasa politică sunt probleme reale, semnalate zi de zi și resimțite de cetățeni. Într-un astfel de context, tentația soluțiilor rapide și radicale devine periculoasă. Discursurile zgomotoase, promisiunile fără acoperire și sloganurile care sună bine, dar nu rezolvă nimic, pot prinde ușor rădăcini într-o societate obosită de tranziție. Tocmai aici trebuie să fim vigilenți. Populismul nu construiește, ci consumă ce s-a acumulat cu greu. România nu-și mai permite încă un experiment politic fără fundament. Guvernarea trebuie să rămână ancorată în responsabilitate, în reguli și în parteneriate solide, nu în iluzii. Alegerea nu e între perfecțiune și haos, ci între un drum greu, dar stabil, și o prăpastie în care alte națiuni au căzut deja.