Relansarea programului Rabla, prin care este subvenționată achiziția de autovehicule noi, va avea loc până cel târziu la 1 septembrie. Ministrul Mediului Diana Buzoianu vrea să reducă valoarea voucherului pentru automobile electrice. Diana Buzoianu susține că regulile programului Rabla nu se vor modifica, însă valoarea voucherului pentru automobilele electrice va fi redus. Ministrul susține că statul român nu-și mai permite să susțină o subvenție de 37.000 de lei, ca până în prezent. Programul Rabla a fost suspendat, în contextul învestirii actualului guvern, condus de Ilie Bolojan, chiar înainte de lansarea componentei destinate persoanelor fizice. „Mă bucur să spun că am reuşit să salvăm parte din programul Rabla. Anul acesta, pentru persoane fizice, am reuşit să ducem bugetul de 200 de milioane de lei. Avem voucherele pentru termice, pentru hibrid, care sunt relativ mici, acolo nu se va modifica valoarea voucherului. În schimb, pentru maşinile electrice, unde valoarea vocuherelor era de 37.000 de lei, este un voucher pe care bugetul statului pur şi simplu nu-l mai suportă, va trebui să facem nişte ajustări să-l coborâm”, a declarat Diana Buzoianu, la TVR Info. Întrebată dacă programul ar putea începe până la 1 septembrie, Diana Buzoianu a confirmat. „Da, nu văd de ce ar întârzia mai mult de atât. Da”, a spus Diana Buzoianu. Diana Buzoianu a spune că Rabla va fi lansat imediat după ce va fi finalizat pachetul doi de austeritate, când va fi stabilit şi noul buget al programului. Ea a afirmat că va urma o modificare a ghidului care va conține noua valoare a voucherului pentru mașini electrice, redus „Vom face o modificare simplă, prin ordin, la Ghidul pentru Programul Rabla, cel cu modificarea valorii. Deci asta va fi o modificare relativ uşor de pus în practică. Nu se va modifica nimic tehnic din platformă (…) noi sperăm să dăm drumul cât mai rapid posibil, imediat după planul al doilea de măsuri”, a adăugat ministrul Mediului. Valorile voucherelor acordate prin Rabla vor fi:
În contextul pregătirii pachetului nr. 2 de măsuri pe care Guvernul Bolojan îl pregătește în cadrul general al măsurilor de austeritate pentru reducerea deficitului uriaș cu care se confruntă România, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, își exprimă nemulțumirea totală față de modul în care Executivul ia astfel de deicizii și spune că Partidul Social Democrat trebuie decidă urgent dacă mai rămâne sau nu la guvernare. De altfel, într-o declarație
.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare COD ROȘU de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat valabil de marți, 22 iulie, ora 12.00, până miercuri dimineață, la ora 10.00, pentru mai multe județe, printre care se numără și Oltul. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București unde va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime de
.
Polițiștii rutieri desfășoară azi, 21 iulie, acțiuni de monitorizare cu ajutorul sistemului E-SIGUR în zonele cu risc crescut din județul Olt, pentru a preveni accidentele și a încuraja un comportament responsabil în trafic. Dispozitivele radar montate pe trepiede mobile detectează automat vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau încalcă alte reguli de circulație. Sistemul E-SIGUR este un instrument important în creșterea siguranței rutiere și în protejarea vieților tuturor participanților
.
Mii de gospodării din mai multe localități din Olt rămân, în anumite zile, fără electricitate săptămâna aceasta. Distribuţie Oltenia execută, în perioada 21 – 27 iulie 2025, lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite. Prin urmare, compania anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.