Economii de până la 70% la factura de electricitate. Cum poți beneficia de o asemenea reducere
Inapoi

Economii de până la 70% la factura de electricitate. Cum poți beneficia de o asemenea reducere

Postat cu 10 ore în urmă

Update cu 10 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
E.ON Energie România a instalat, în primele șase luni ale acestui an, peste 2.270 de sisteme fotovoltaice pentru clienții rezidențiali, în creștere cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, ritmul instalărilor ajungând la vârfuri de 40 pe zi, în ultima perioadă, informează compania. Peste 7.000 de familii au ales această soluție și își produc acum singure o mare parte din energia necesară, economisind până la 70% la factură. O tendință notabilă: numărul instalărilor realizate de companie în afara programului guvernamental AFM „Casa Verde Fotovoltaice” a crescut de 10 ori față de 2024, pe fondul unei cereri tot mai mari din partea clienților care doresc independență energetică. Totodată, 87% dintre sistemele montate în 2025 includ baterii de stocare, o creștere spectaculoasă comparativ cu anii anteriori, când acest procent era de doar 10%. Numărul românilor din mediul urban și rural limitrof care intenționează să achiziționeze un sistem fotovoltaic rămâne ridicat, aproape 2 din 10 dintre cei chestionați (17%) declarând că doresc să achiziționeze un sistem PV în următorul an, arată un studiu** realizat în luna iunie 2025, pe un eșantion de 1.000 de persoane din mediul urban și rural limitrof, de către compania E.ON Energie România. „Să devii prosumator este una dintre cele mai bune decizii pentru a-ți reduce factura la energie și a contribui la protejarea mediului. Peste 7.000 de familii au ales soluțiile noastre la cheie, cu zero bătăi de cap, și își produc acum singure o mare parte din energia necesară, economisind până la 70% la factură”, a declarat Claudia Griech, Director General, E.ON Energie România. Economii reale în funcție de consum și puterea sistemului PV Soluții de la E.ON Cei care doresc să achiziționeze un sistem PV de la E.ON au la dispoziţie toată gama de putere disponibilă: de la 3 kW, atât în sistem monofazic, cât și trifazic. De exemplu, un sistem fotovoltaic de 3 kW produce, în medie, 3.500 kWh/an, suficient pentru acoperirea unui consum mediu lunar de aproximativ 200 kWh. Recuperarea investiției se face în aproximativ 4 ani, în funcție de puterea instalată, iar perioada de garanţie este ridicată, de 15 ani pentru panouri şi 10 ani pentru invertor. Compania oferă o soluție prin module de stocare a energiei, sistemul fiind unul hybrid, cu puteri de 5, 10, 15 kW și are o garanție de 10 ani acordată de producător. Soluția E.ON este una la cheie – specialiștii E.ON sunt cei care evaluează locul de consum, întocmesc proiectul tehnic, obțin avizele necesare, instalează sistemul centralei fotovoltaice, și, după finalizarea procesului, realizează mentenanța sistemului și verificarea instalației electrice. Află mai multe de la specialiști Dacă vreți să aflați câte tipuri de panouri și invertoare sunt pe piață și cum le alegem, ce presupune instalarea și ce mentenanță necesită un sistem, ce opțiuni de finanțare există și multe altele, puteți accesa: eon.ro/statie-energie sau puteți viziona episodul 3 din podcastul E.ON Talks, Despre panourile fotovoltaice. *Conform unui model teoretic cu titlu de exemplu, pentru sisteme cu o putere de 3kw, 5kW, respectiv 7 kW cu baterie de stocare de 5kW, în condiții meteorologice optime, la un cost al energiei furnizate de 1,59 lei/kWh (cu TVA inclus) și un grad de autoconsum de 70% din producția de energie din sistemul fotovoltaic instalat. **Studiul realizat de E.ON a fost desfășurat în luna iunie 2025, pe un eșantion de 1.000 de persoane fizice, cu vârste între 25 și 65 de ani, decidenți sau co-decidenți în ceea ce privește îmbunătățirile aduse locuinței. Eșantionul a fost stratificat pe grupe de vârstă, sex și regiuni de dezvoltare conform structurii populației și a avut o acoperire de 80% în mediul urban și 20% în zonele rurale limitrofe, metodologie CAWI (Computer Assisted Web Interviewing). Marja maximă de eroare calculată pentru populația vizată este de ±3,1%, la un nivel de încredere de 95%. Despre E.ON Energie România
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Accident MORTAL în Olt. Victima este un pieton. La volan se afla un bărbat de 76 de ani/ FOTO

Un bărbat din Olt și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism la volanul căruia se afla o persoană în vârstă de 76 de ani. Tragedia a avut loc în jurul orei 11.50, pe o stradă din comuna Sprâncenata, acolo unde au ajuns și polițiștii din Drăgănești-Olt. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 76 de ani, .

Actualitate

Studiu ING: Cum se raportează românii la schimbările din economie? 3 din 4 persoane își doresc investiții mai mari în sănătate și educație

Mai bine de jumătate dintre români (58%) sunt îngrijorați de situația economică a țării, iar inflația rămâne o preocupare centrală pentru 1 din 5 respondenți. Aceste concluzii reies dintr-un studiu realizat de ING Group, în colaborare cu IPSOS, desfășurat la nivel european în perioada mai–iunie 2025. Cercetarea a analizat principalele preocupări ale românilor în contextul schimbărilor economice actuale, dar și cum sunt percepute noile provocări de pe piața muncii. Tensiunile .

Actualitate

Atac violent în centrul Londrei. Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite

Un atac violent a avut loc luni, 28 iulie, în centrul Londrei. În urma acestuia, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost înjunghiate. Polițiștii au fost alertați luni, la ora 13:00, după ce mai multe persoane au fost agresate la un sediu comercial din Long Lane, SE1, scrie The Standard, citat de Adevărul. Atacatorul a înjunghiat mai multe persoane. Una dintre victime, un .

Pagina de facebook

-
-

Recente din olt

-
-

15:44

David Popovici a câștigat medalia de aur la proba de 200 metri liber la Mondialele de natație din Singapore

David Popovici a câștigat medalia de aur la proba de 200 metri liber la Mondialele de natație din Singapore, cu un timp de 1:43:53. Campionul român a devansat locul 2 cu 31 de sutimi.
Image Description

15:20

Accident MORTAL în Olt. Victima este un pieton. La volan se afla un bărbat de 76 de ani/ FOTO

Un bărbat din Olt și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism la volanul căruia se afla o persoană în vârstă de 76 de ani. Tragedia a avut loc în jurul orei 11.50, pe o stradă din comuna Sprâncenata, acolo unde au ajuns și polițiștii din Drăgănești-Olt. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 76 de ani,
Image Description

11:58

Studiu ING: Cum se raportează românii la schimbările din economie? 3 din 4 persoane își doresc investiții mai mari în sănătate și educație

Mai bine de jumătate dintre români (58%) sunt îngrijorați de situația economică a țării, iar inflația rămâne o preocupare centrală pentru 1 din 5 respondenți. Aceste concluzii reies dintr-un studiu realizat de ING Group, în colaborare cu IPSOS, desfășurat la nivel european în perioada mai–iunie 2025. Cercetarea a analizat principalele preocupări ale românilor în contextul schimbărilor economice actuale, dar și cum sunt percepute noile provocări de pe piața muncii. Tensiunile
Image Description

11:56

Ziua Imnului Național al României, celebrată la Slatina

Ziua Imnului Naţional al României este sărbătorită, în fiecare an, în 29 iulie, dată la care, în 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial. Ceremonia închinată Zilei Imnului s-a oficializat pe platoul din fața Prefecturii Olt. La acest eveniment au luat parte: prefectul Oltului Cosmin Floreanu, subprefectul Ștefan Nicolae, deputații PSD Marius Iancu și Adrian Țiu SOS România, vicepreședintele CJ Olt Ionuț Ivan, directori de instituții și
Image Description

11:44

Atac violent în centrul Londrei. Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite

Un atac violent a avut loc luni, 28 iulie, în centrul Londrei. În urma acestuia, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost înjunghiate. Polițiștii au fost alertați luni, la ora 13:00, după ce mai multe persoane au fost agresate la un sediu comercial din Long Lane, SE1, scrie The Standard, citat de Adevărul. Atacatorul a înjunghiat mai multe persoane. Una dintre victime, un
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:19

- Cluj - VIDEO. Boc, sătul de minciunile despre metroul Clujului: „Avem contract de finanțare, autorizație de construcție și avans legal. M-am săturat de minciuni”

Primarul Clujului Emil Boc a reacționat ferm astăzi în fața informațiilor false care circulă despre proiectul metroului de la Cluj. Acesta a dorit să clarifice câteva dintre "minciunile" care au fost vehiculate în spațiul public, referindu-se la etapele și documentele oficiale ale proiectului. „Eu m-am săturat de câte minciuni am auzit despre metroul de la Cluj, scrise sau spuse de unii sau de alții. Astăzi vreau să lămuresc câteva dintre
Image Description

21:12

- Dambovita - Primăria Moreni va derula un proiect de creștere a eficienței energetice la Școala Gimnazială nr 1 din municipiul dâmbovițean

Continuă investițiile în educație, la Moreni. Primarul orașului, Gabriel Purcaru anunță că a semnat, astăzi, contractul de proiectare și execuție pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr 1 din Municipiul Moreni, județul Dâmbovița” cu o valoare totală de 10.012.145 lei. „Prin proiect se propun lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, lucrări de reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat, lucrări ce vizează instalarea unor sisteme alternative
Image Description

21:12

- Constanta - Societatea Steel Standard SRL își reduce capitalul social de la peste 6,9 milioane lei la 200 lei

Astfel, a fost aporbată reducerea capitalului social al societății de la valoarea de 6.938.000 lei (reprezentând 693.800 părți sociale cu valoare nominală de 10 lei/parte socială) la valoarea de 200 lei, corespunzând unui număr de 20 părți sociale cu aceeași valoare nominală de 10 lei/parte socială. Reducerea capitalului social este motivată de: creșterea semnificativă a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, care a condus la imposibilitatea continuării activității de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
olt WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul olt
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete