În condițiile în care România continuă să dețină o poziție de top în UE, în ceea ce privește mortalitatea infantilă, cu o rată de 5,6 la mie (în anul 2023), chiar peste media Uniunii Europene de acum 20 de ani, eforturile Organizației Salvați Copiii România de a combate acest fenomen, prin dotarea prioritară a maternităților, secțiilor de neonatologie, de pediatrie și de terapie intensivă neonatală, sunt esențiale și direct cuantificabile în vieți salvate. Tocmai de aceea, organizația trage un semnal de alarmă asupra modificării Codului Fiscal, în sensul abrogării unei prevederi vitale pentru programul de combatere a mortalității infantile: posibilitatea ONG-urilor de a recupera TVA aferentă achiziționării de echipamente medicale și servicii de reabilitare puse gratuit la dispoziția unităților spitalicești din rețeaua publică de stat sau care sunt destinate unităților spitalicești deținute și exploatate de entitățile nonprofit, cu condiția ca sumele recuperate să fie folosite în același scop. Această prevedere, introdusă din anul 2023, este abrogată de la 1 august, fapt care pune în dificultate întreg programul de combatere a mortalității infantile, susține, într-un comunicat, Salvați Copiii. „Salvați Copiii România atrage atenția că în mediul rural rata mortalității infantile este mult peste cea din mediul urban – 6,6 față de 4,6 la mia de copii născuți vii (INS 2023) – cauzele majore fiind slaba dotare cu aparatură medicală a cabinetelor medicale și accesul îngreunat la servicii medicale. În perioada 2010 – prezent, Organizația Salvați Copiii s-a implicat activ în susținerea sănătății copiilor și a mamelor prin proiecte de renovare, modernizare și dotare cu echipamente performante a unităților medicale. Au fost dotate 135 de unități medicale, secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, pediatrie și obstetrică-ginecologie, din toate județele țării, investindu-se peste 17 milioane de euro. Peste 2.000 de echipamente au susținut și facilitat tratamentul a peste 300.000 de copii”, arată organizația. Într-un interval de timp record, doar 9 luni, și cu eforturi conjugate, Organizația Salvați Copiii România a reușit să finalizeze în 2025 lucrările ample de reabilitare pentru trei secții vitale ale Maternității Polizu: Secția de Terapie Intensivă, Blocul Operator și Secția Obstetrică – Ginecologie 4. Cele mai complexe intervenții au avut loc pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați în Blocul Operator, Secția ATI și spațiile adiacente, zone care nu mai fuseseră renovate complet de mai bine de 40 de ani. În cadrul investiției totale de 3.600.000 de euro, a fost achiziționat inclusiv un generator electric cu o capacitate de 630 KVA, ce poate susține întreaga activitate a spitalului în caz de avarie electrică, precum și aparatură medicală de ultimă generație. „Programul de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală este unul prioritar pentru Salvați Copiii. Am făcut muncă de pionierat în domeniu și, după 15 ani, programul a devenit unul amplu, atât în comunitățile vulnerabile, cât și în ceea ce privește întărirea capacității spitalelor în salvarea și îngrijirea nou-născuților. Orice piedică pusă acestui program înseamnă periclitarea șansei la viață a nou-născuților care vin pe lume cu patologii medicale complexe”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Organizației Salvați Copiii. Suma totală recuperată din TVA de către Salvați Copiii România a fost de 912.759 Euro, iar din această sumă, 751.000 de euro au fost utilizați pentru achiziționarea de echipamente și proiecte de modernizare în: Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, Spitalul Județean de Urgență Reșita, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – Secția ORL, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu- Rusescu” (INSMC) – Maternitatea Polizu și Secția UPU Pediatrie. Programe integrate pentru îngrijirea completă a nou-născuților Dincolo de dotarea cu echipamente, Salvați Copiii dezvoltă un program de intervenție care abordează multiple aspecte ale îngrijirii nou-născuților cu risc. În centrul acestei abordări se află programul pilot de monitorizare după externare pentru copiii născuți prematur, care va fi implementat în două maternități. Soluția răspunde unei nevoi critice, întrucât nou-născuții prematuri necesită îngrijire specializată pe termen lung după externare, iar identificarea și tratarea precoce a potențialelor probleme medicale și de dezvoltare neurologică sunt esențiale. Programul va asigura monitorizarea continuă a acestor copii pe o perioadă de doi ani, urmărind să se atingă o rată de revenire la controalele pediatrice obligatorii de peste 85%. Complementar, organizația dezvoltă un program de depistare a malformațiilor congenitale în cinci maternități, vizând intervenția timpurie care poate face diferența între viață și moarte pentru mulți nou-născuți. Prin dotarea cu echipamente medicale de ultimă generație și prin formarea specialiștilor în identificarea și managementul malformațiilor congenitale, programul va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții acestor nou-născuți.
Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Marii începe anul acesta pe 1 august. Originea postului Sfintei Marii are legatura cu Sinodul III Ecumenic din 431, tinut la Efes, cand cultul Maicii Domnului a inceput sa cunoasca o dezvoltare mai mare prin recunoasterea calitatii sale de Theotokos, adica „Nascatoare de Dumnezeu”. Postul Adormirii Maicii Domnului aminteste de postul pe care Fecioara Maria l-a tinut inainte de trecerea sa din aceasta
.
Consilierii județeni ai Oltului sunt convocați, azi, în ședință ordinară, având pe masă 14 proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără cel privind o nouă rectificare a bugetului Consiliului Județean Olt, dar și cel privind modificarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Județean de Urgență Slatina. Un proiect pe ordinea de zi este cel referitor la înființarea Serviciului social „Asistenți personali profesioniști” în cadrul Complexului servicii pentru persoane
.
Mugur Isărescu și viceguvernatorii săi de la conducerea BNR au salarii mai mari decât Jerome Powell, președintele Rezervei Federale a SUA, în condițiile în care cel din urmă conduce o economie de peste 25 de ori mai mare decât România și o instituție cu o infrastructură financiară mult mai complexă. Salariile de la Banca Națională a României (BNR) nu sunt deloc mici, având în vedere că guvernatorul Mugur Isărescu primește,
.
Horoscop 31 iulie 2025. Gemenii primesc vești bune legate de bani, Leii au parte de aprecieri și reușite profesionale, iar Peștii trebuie să se bazeze pe intuiție. Racii simt nevoia de liniște, în timp ce Săgetătorii sunt provocați să fie mai realiști în promisiuni. Te confrunți cu mici tensiuni în relațiile personale. Nu te grăbi să tragi concluzii, dialogul sincer poate rezolva totul. Ești mai concentrat ca de obicei, ideal
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.