Festivitate emoționantă la Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt
Ieri, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, a avut loc o ceremonie încărcată de emoție, în care au fost numite în funcție patru cadre militare, ca urmare a promovării concursurilor pentru trecerea în corpul ofițerilor.
Conform unui comunicat al instituției, cunoștințele și abilitățile acumulate de aceștia în anii de activitate s-au reflectat în rezultatele obținute, aceștia fiind selectați ca fiind cei mai buni candidați dintre participanții la concursurile organizate de Jandarmeria Română pentru posturile vacante din cadrul Jandarmeriei Olt.
Reprezentanții Jandarmeriei au menționat că această realizare nu reprezintă doar o victorie personală, ci și o contribuție semnificativă la buna desfășurare a activităților întregului personal al inspectoratului, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor instituției.