Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va avea loc luni, la Palatul Cotroceni, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care va avea loc la ora 12:00, sunt incluse subiecte referitoare la: * stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse; implicaţii pentru România; * forţele şi mijloacele armate ale României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2026; * informare privind fenomenul evaziunii fiscale, ca ameninţare şi risc la adresa securităţii naţionale; * informare privind situaţia creată ca urmare a inundării Salinei Praid; implicaţii pentru comunitate şi mediul înconjurător; * activitatea desfăşurată de către Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică în anul 2024 şi principalele obiective pentru anul 2025. „În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale„, a informat Administraţia Prezidenţială.
Vijeliile care s-au abătut în zeci de localități din Olt, vineri seară, au produs pagube însemnate: acoperișuri luate pe sus de rafalele care au ajuns la viteze foarte mari, de aproape 100 de kilometri la oră, copaci trântiți la pământ și mai multe autoturisme avariate. În municipiul Slatina, echipele de pompieri acționează, pe strada Cuza Vodă, pentru îndepărtarea a două acoperișuri trântite la pământ de vântul puternic. Este vorba de
.
Vijelia a început să lase urme în Olt. La Slatina, acoperișul unui bloc de locuințe a fost luat pe sus de vijelie și trântit la pământ. S-a întâmplat la intersecția străzilor Cuza Vodă cu Văilor, unde acoperișul unui bloc de locuințe a fost smuls și trântit pe trotuar și spațiul verde. Imaginea cu acoperișul pus la pământ a fost postată de un internaut pe Facebook. De altfel, la această oră
.
După caniculă cu temperaturi de până la 40 de grade, Oltul se confruntă, vineri seară, cu o avertizare meteo Cod Portocaliu de vreme severă imediată. Vor fi furtuni, cu rafale de până la 90 km/h, ploi torențiale și grindină în zeci de localități. Avertizarea este valabilă de la ora 18.25 la ora 19.30. În acest interval sunt așteptate vijelii cu rafale de 70…90 km/h, averse torențiale ce vor cumula 30…40
.
Numele expertului folosit de DNA Craiova în dosarul în care omul de afaceri slătinean Mircea Ungureanu a fost trimis în judecată pentru presupuse infracțiuni, alături de primarul comunei Vitomirești și de alte persoane, fizice și juridice, apare într-un document al Primăriei Vitomirești, parte civilă în proces, emis înainte ca expertul să fi efectuat controversata expertiză pe care procurorul de caz și-a construit întreaga acuzare. El este suspectat, în acest moment,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.