Oltul sub Cod Portocaliu de ploi torențiale în acest weekend
Oltul se află printre cele 21 de județe care vor fi afectate de un Cod Portocaliu de ploi torențiale în acest weekend. Astfel, restul țării va fi sub atenționare de Cod Galben. Fenomenul meteorologic este generat de ciclonul Ashley, care aduce ploi abundente, cu cantități ce pot depăși 100 de litri pe metru pătrat.
Conform informațiilor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie, ora 10, până pe 30 septembrie, ora 22. Aceasta va fi o perioadă caracterizată de instabilitate atmosferică, ploi semnificative și intensificări ale vântului la nivel național.
Se așteaptă ca aversele să se extindă în întreaga țară, venind din direcția vest, ceea ce va duce la acumulări de apă între 25 și 40 litri/mp, iar în unele zone, cantitățile pot depăși 50 litri/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale ce pot atinge viteze de 45-65 km/h. În regiunile Moldova și estul Munteniei, rafalele vor depăși temporar 70 km/h. De asemenea, vremea se va răci semnificativ în toată țara, iar la munte, la altitudini de peste 1700 m, se preconizează precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Codul Portocaliu este activ între 29 septembrie, ora 10, și 30 septembrie, ora 12, vizând fenomene de ploi torențiale și abundente în nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și Orientali. În aceste zone, se vor înregistra perioade cu ploi foarte abundente, iar cantitățile de apă acumulate pot ajunge între 50 și 90 litri/mp, existând riscul ca în anumite locuri să depășească 100 litri/mp.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail