Originea sărbătorii Nașterii Domnului: Un eveniment deosebit în tradiția creștină
Nașterea Domnului, cunoscută și sub denumirea populară de Crăciun, este sărbătorită anual pe data de 25 decembrie. Această festivitate marchează nașterea cu trup a Domnului Iisus Hristos, conform relatărilor din Evanghelia după Luca (Capitolul II, versetele 1-21). Deși nu este la fel de veche ca alte sărbători precum Paștele sau Rusaliile, care au rădăcini în tradițiile iudaice, Nașterea este considerată prima sărbătoare specific creștină.
Conform lui Fericitul Augustin, ziua nașterii a fost stabilită pe 25 decembrie de către Biserică. Totuși, până în a doua jumătate a secolului IV, această sărbătoare era celebrată în Răsărit pe 6 ianuarie, fiind asociată cu Botezul Domnului. Această dublă sărbătoare era numită, în general, sărbătoarea Arătării Domnului. Tradiția orientală s-a bazat pe credința că Mântuitorul S-a botezat în aceeași zi cu nașterea Sa, având atunci circa 30 de ani.
Nașterea Domnului a fost celebrată în Răsărit și Apus de la început pe aceeași dată, dat fiind că se lega de solstițiul de iarnă. Totuși, în Răsărit, ziua a fost stabilită pe 6 ianuarie conform vechilor calcule egiptene, în timp ce Apusul, condus de Roma, a recalculat evenimentul, stabilind sărbătoarea pe 25 decembrie. Se presupune că prima separare a sărbătorii Nașterii de cea a Botezului a avut loc în Biserica din Antiohia în jurul anului 375. Ulterior, în anul 379, Sf. Grigorie de Nazianz a predicat o celebrare festivală cu ocazia acestei sărbători.
De-a lungul timpului, Nașterea Domnului a fost adoptată ca dată de sărbătoare în diverse biserici, inclusiv la Antiohia în 386, cum reiese din omilia ținută de Sf. Ioan Gură de Aur. Începând cu prima jumătate a secolului V, sărbătoarea s-a extins în întreaga creștinătate răsăriteană, incluzând și Biserica din Alexandria, precum și cea din Ierusalim. De menționat că armenii continuă și astăzi să celebreze Nașterea Domnului pe 6 ianuarie, conform tradiției străvechi.
Sărbătorile de iarnă ale romanilor, precum Saturnaliile și Juvenaliile, erau sărbători legate de fenomenele naturale și coincideau cu perioada în care se celebrează și Nașterea Domnului. Aceste tradiții romane au fost integrate în obiceiurile creștine, iar simboluri precum colindele, sorcova și plugușorul au fost reinterpretate cu un sens creștin. În plus, s-au adăugat noi creații pur creștine, cum ar fi Vicleiemul și Irozii.
Astfel, sărbătoarea Crăciunului a devenit una dintre cele mai iubite și populare festivități ale Ortodoxiei românești. O considerație simbolică în legătură cu ciclul anului solar a contribuit, de asemenea, la stabilirea datei de 25 decembrie ca zi de celebrare a Nașterii Domnului, având în vedere cuvintele Sf. Ioan Botezătorul: „Aceluia (adică lui Iisus) se cade să crească, iar mie să mă micsorez”, făcând legătura cu solstițiul de vară, unde sărbătoarea nașterii lui a fost plasată pe 24 iunie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
