Peste 3.900 de persoane au fost angajate în Olt în primele zece luni ale anului 2024
În primele zece luni ale anului 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt a facilitat angajarea a 3.941 de persoane. Dintre acestea, 1.933 au fost persoane cu vârsta de peste 45 de ani, 715 aveau între 35 și 45 de ani, 604 erau în grupa de vârstă 25-35 de ani, iar 689 erau tineri cu vârste sub 25 de ani.
Distribuția angajaților pe tip de rezidență arată că 1.739 de persoane provin din zona urbană, în timp ce 2.202 sunt din mediul rural. Analizând nivelul de pregătire al celor angajați, se constată că majoritatea, 1.534 de persoane, au studii liceale și postliceale. De asemenea, 1.322 au studii gimnaziale sau n-au studii, iar 873 au absolvit învățământul profesional. Numărul celor cu studii universitare se ridică la 202.
Un comunicat al AJOFM Olt menționează că dintre cei angajați, 3.949 fac parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Aceste evaluări sunt realizate printr-o activitate de profilare a persoanelor înregistrate la agenție.
Pentru a sprijini integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și care sunt înregistrate în baza de date a AJOFM pot beneficia de măsuri personalizate, conform Legii nr. 76/2002 referitoare la sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările ulterioare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail