Sfanta Mucenita Filofteia și Sfântul Ambrozie de Milan: Povești de credință și milă
Sfanta Mucenita Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării, dar originea sa exactă, dacă era de neam român sau bulgar, rămâne necunoscută. Numele său, în limba greacă, înseamnă „iubitoare de Dumnezeu”. La doar 12 ani, ea a fost omorâtă de tatăl său, după ce a arătat milă și compasiune față de oamenii sărmani.
Deși moaștele Sfintei Filofteia se află la Curtea de Argeș din secolul al XIV-lea, recunoașterea cultului său a fost oficializată abia în 1950 de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Istoria lămurește că inițial moastele au fost aduse la Tarnovo, unde au fost păstrate până în 1393, anul în care Tătărâtul Bulgar a fost invadat de turci, care au ars orașul. Ca măsură de precauție, moaștele au fost mutate la Vidin, unde au rămas pentru o perioadă, probabil până în 1396.
După înfrângerea armatelor creștine la Nikopole și crescând amenințarea turcească, moaștele au fost oferite domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a așezat în vechea sa ctitorie domnească, cu hramul "Sf. Nicolae" de la Curtea de Argeș, care pe atunci era catedrala mitropolitană. Această acțiune a dus la alegerea datei de 7 decembrie ca zi de pomenire a Sfintei Filofteia.
După construirea unei noi biserici de către Neagoe Basarab, sfințite pe 15 august 1517, moaștele au fost mutate aici a doua zi și s-a proclamat canonizarea Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului, prima canonizare realizată în Țara Românească. Aceste moaște au rămas la Curtea de Argeș până în 1893, când, din cauza degradării avansate a bisericii, au fost relocate în bisericile "Sf. Gheorghe" și "Adormirea Maicii Domnului" din aceeași localitate.
În timpul Primului Război Mondial, din cauza apropierii frontului, moaștele au fost duse la paraclisul Mănăstirii Antim din București. După terminarea războiului, acestea au fost aduse din nou la Curtea de Argeș, unde se află în paraclisul mănăstirii din anul 1949. În tradiția populară, Sfanta Filofteia este cunoscută și sub numele de Poitra lui Nicolae.
În altă parte a istoriei creștine, Sfântul Ambrozie de Milan s-a născut, la începutul secolului al IV-lea, într-o familie nobilă, tatăl său fiind deputat imperial pentru Galia și Spania, iar mama sa, creștină. După moartea tatălui, împăratul l-a numit reprezentant al său în provincia Liguria, cu reședința în Mediolan.
După decesul Episcopului Milanului, a izbucnit o dispută între creștinii ortodocși și cei arieni privind alegerea noului episcop. Sfântul Ambrozie a intrat în biserică pentru a restabili liniștea, iar la un moment dat un copil din mulțime a strigat: „Ambrozie să ne fie episcop!” Acest strigăt a fost interpretat ca voința lui Dumnezeu, iar Ambrozie a fost ales episcop.
În scurt timp, Ambrozie a fost botezat, a avansat rapid în rangurile bisericești și a fost consacrat episcop. El a întărit credința ortodoxă, a combătut erezia, a construit biserici și a scris lucrări de profunzime învățătura creștină. A fost cunoscut și pentru compunerea cântării „Pre Tine, Dumnezeule, Te laudăm”, folosită în slujba Te-Deum-ului.
Sfântul Ambrozie a murit în dimineața Sărbătorii Învierii Domnului în anul 397. În această zi, se face și pomenirea altor sfinți, printre care se numără Sfantul Neofit, Sfantul Dometie și Cuviosul Amun din Nitria.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail