Sfantul Ioanichie cel Mare, protectorul icoanelor, sărbătorit în fiecare an

Sfantul Ioanichie cel Mare, originar din Bitinia, este sărbătorit de credincioșii ortodocși la 4 ianuarie. Acesta a trăit în timpul împăratului Leon Isaurul, între anii 717 și 740. În tinerețea sa, Sfantul Ioanichie a fost un susținător al distrugerii icoanelor, dar a renunțat la iconoclasm după ce un călugăr, care apăra cultul icoanelor, i-a pronunțat numele într-o întâlnire neașteptată.

De asemenea, Sfantul Ioanichie a fost un soldat remarcabil, având un rol crucial în salvarea vieții împăratului în timpul unei bătălii cu bulgarii. După acest conflict, el a decis să se retragă din armată și să își dedice viața monahismului. A locuit în mai multe mânăstiri înainte de a se retrage în pustie, stabilindu-se mai întâi în Muntele Conturiului și apoi în Muntele Olimp.

Conform tradiției, în timpul rugăciunilor sale, Sfantul Ioanichie se ridica de la pământ, devenind nevăzut. A trecut la cele veșnice în jurul anului 846. Astăzi, moștenirea sa este onorată prin slujbele bisericești, care includ cunoscuta mărturisire: "Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, slava Tie!".

La această sărbătoare, se recită și troparul Sfantului Cuvios Ioanichie cel Mare: "Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor..." și condacul care îl preamărește ca un "apărător minunat".

De asemenea, în aceeași zi, se face pomenirea altor sfinți, precum Sfantul Cuvios Gheorghe, Noul Marturisitor din Drama, și Sfinții Mucenici Nicandru și Ermeu, dar și a Sfantului Mucenic Porfirie. Această zi este una de reflectare și rugăciune pentru toți cei care își pun nădejdea în ajutorul divin.