Mandatul de patru ani al Cristinei Sima, în fruntea Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, a ajuns la final. Patru ani de provocări, de realizări și de muncă în echipă. O echipă care, asemeni unei familii si-a asumat roluri și a muncit în sprijinul comunității dâmbovițene. La finalul acestei etape, Cristina Sima le mulțumește colaboratorilor si se pregătește pentru o nouă provocare. Pe 1 iulie s-a încheiat un mandat de patru ani care a însemnat mai mult decât o funcție. A fost un drum al formării, al implicării, al sufletului pus în tot ce am făcut. Am ales întotdeauna să investesc în oameni. Am înțeles că o echipă puternică se clădește pe încredere, sprijin reciproc și curajul de a-l ridica pe cel de lângă tine. Așa am fost, așa am condus. Și așa am ales să cred și în cei pe care i-am încurajat să meargă mai departe. Dar uneori, ceea ce oferi nu se întoarce în aceeași formă. Și e în regulă. Fiecare acționează în funcție de propriile conștiințe, de propriile limite sau interese. Dincolo de gesturi și aparențe, adevărul se vede în timp — în decizii, în tăceri, în alegeri. Am clădit relații, am sprijinit, am încurajat. Am ridicat oameni în care am crezut și pe care i-am dorit alături într-un proiect în care am pus tot ce am avut mai bun. Ce am primit, în schimb, sunt lecții valoroase. Claritate. Și mai ales convingerea că rămân fidelă mie însămi, valorilor mele, și modului onest în care aleg să merg prin viață. Le mulțumesc din inimă colegilor care mi-au fost alături cu sinceritate, cu profesionalism, cu omenie. Cei care nu au lucrat doar din obligație, ci din dorința reală de a construi ceva durabil împreună. Le mulțumesc și celor care, poate fără să știe, m-au învățat lecția discernământului, a răbdării și a valorii tăcerii. Am învățat că nu tot ce e frumos pe dinafară e la fel în interior. Și că uneori, cel mai greu e să rămâi tu — drept, demn și sincer— într-o lume care te împinge să renunți la tine. Am avut norocul să colaborez cu profesioniști adevărați, furnizori onești, asigurați care m-au învățat ce înseamnă empatia și reziliența, și parteneri care au înțeles importanța lucrului bine făcut. Tuturor le mulțumesc pentru dialogul corect, pentru răbdare și pentru încredere. Ce urmează? O nouă etapă. Alte proiecte. Alte misiuni. Dar cu aceeași dorință de a construi frumos, de a rămâne utilă și de a face bine acolo unde pot lăsa o urmă bună. Cu respect și recunoștință, Cristina Sima.
Site-ul OLT-ALERT.RO se află, în perioada 3 – 13 iulie 2025, în mentenanță. Platforma va rămâne activă pentru utilizatori, fără a putea fi folosită pentru publicarea de noi articole. Motivul pentru care trebuie să recurgem la această măsură este acela că website-ul nostru are nevoie de intervenții tehnice pentru anumite actualizări și pentru îmbunătățirea parametrilor de funcționare.
.
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferință de presă în care a detaliat pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar. Principalele declarații ale premierului Ilie Bolojan: „Vă mulțumesc pentru că sunteți astăzi la această conferință de presă. Am convocat o pentru că suntem în fața unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar pe care îl înregistrează
.
Traficul rutier va fi blocat, joi, 3 iulie, pe ambele sensuri, pe strada Basarabilor din municipiul Slatina, segment de drum cuprins între Bld. A.I Cuza și Sg. Maj. Dorobanțu Constantin, pentru subtraversarea unei conducte, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt. Pe perioada restricțiilor de trafic, circulația se va desfășura pe strada Centura Basarabilor și strada Cazărmii.
.
Pentru că nu cunoaște administrație publică și pentru că, dintr-un orgoliu stupid, nu ascultă de specialiști, primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a zbârcit-o din nou inițiind un act normativ care încalcă legea: el a trecut prin consiliul loca, cu ajutorul majorității pe care o controlează, un proiect de hotărâre privind suprataxarea firmelor. Numai că proiectul este abuziv, anunță prefectul județului Olt, Cosmin Floreanu. Mai exact, este vorba de o inițiativă
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.