Sfințirea picturii Catedralei Naționale, duminică, un eveniment cu semnificație istorică
Duminică, 26 octombrie 2025, va avea loc un eveniment religios major: sfințirea picturii Catedralei Naționale, la 140 de ani de la autocefalia Bisericii Ortodoxe Române și 100 de ani de la înființarea Patriarhiei. La slujbă sunt așteptați peste 10.000 de credincioși.
Slujba va fi oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, într-un sobor format din 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi. Catedrala are 120 de metri înălțime și o turla Pantocrator cu o icoană de mozaic impresionantă de 150 de metri pătrați.
Sub esplanada catedralei se află „Peștera Sfântului Andrei”, un spațiu destinat activităților culturale și sociale, cu o capacitate de aproape 7.000 de persoane. Organizatorii recomandă credincioșilor să vină din timp și să respecte indicațiile voluntarilor pentru un acces ordonat, potrivit olt-alert.ro.
Intrarea în Sfântul Altar va fi făcută pe rânduri, începând cu invitații oficiali, iar fotografiile și filmările sunt interzise pentru siguranța participanților, menționează Patriarhia Română. Cei care nu reușesc să intre duminică se pot închina între 27 și 31 octombrie, inclusiv pe timpul nopții.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail