Sindicaliştii de la CFR Călători amenință cu greva generală dacă nu se va semna noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul companiei. Între timp, CFR Călători are datorii uriașe la furnizori și riscă incapacitatea de plată. „Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, domnul Rodrigo Gabriel Maxim, trage un semnal de alarmă cu privire la rezultatul negocierilor din această săptămână care ar trebui să conducă la semnarea noului Contract Colectiv de muncă la nivelul CFR Călători. În situația în care nu se va realiza acest lucru, începând cu 1 iulie 2025, se vor demara etapele premergătoare Grevei la nivelul principalului operator de transport feroviar din România. Consiliul Național de Conducere al FSTFR care s-a desfășurat în regim de video-conferință la data de 18 iunie 2025 a stabilit că se poate semna noul contract colectiv de muncă prin care să se rămână cu actualele drepturi salariale indexate cu rata inflației de 12,5%, în condițiile în care nu se vor propune alte micșorări de prestație și/sau micșorări al numărului de salariați și/sau fără concedieri colective la CFR CALATORI. FSTFR va fi interesat în semnarea CCM-ului în condițiile mai sus prezentate, numai după ce va vedea semnat Actul adițional la CSP-ul CFR CĂLĂTORI în care se prevede suma de 47,7 lei tren km la compensația CFR Călători așa cum a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern ce a aprobat BVC-ul CFR CALATORI pe anul 2025. Acest lucru este important pentru că ceferiști din FSTFR nu vor să se trezească cu un CFR Călători falimentat intenționat de Statul Român prin Agenția de Reformă Feroviară, prin neacordarea compensației reale, așa cu a fost stabilită prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2025 și prin Hotărârea de Guvern ce a aprobat BVC-ul CFR CALATORI pe anul 2025, Această măsură asiguratorie este necesară pentru că sindicaliștii feroviari nu vor să fie puși în situația de a nu mai putea protesta sau de a organiza Greva fiindcă s-a semnat CCM atunci când nu era semnat Actul Adițional la CSP cu valoarea compensației reale conform legii”, a transmis Confederația Sindicală Națională MERIDIAN, pe Facebook. Recent, Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, a declarat că există un risc de intrare în incapacitate de plată, din cauza datoriilor pe care compania le-a acumulat la furnizori. El a mai spus și că „a intrat în aplicare Legea statutului feroviar care ne obligă să ducem salariile angajaţilor CFR în funcţie de salariul minim pe economie indexat cu indici din lege”. Preoteasa a punctat că nu a reuşit să pună definitiv statutul feroviar în aplicare pentru că sunt „nişte sume pe care efectiv nu ne le permitem”. De precizat că Traian Preoteasa încasează un salariu lunar de 5.500 de euro. La aceste sume se adaugă și altele pe care le câștigă din chirii. „Am 5500 de euro de la CFR Călători, sunt membru CA, nu primesc indemnizaţia CA, 3500 de lei indemnizaţie de la Metrorex, în Consiliul de Administraţie, deci vreo 600 de euro. 3500 chiria din Dubai şi mai am o chirie în România, tot cu 600 de euro. Deci 10.800, 11.000 de euro”, a declarat Traian Preoteasa. El a fost întrebat cum şi-a permis să investească în două apartamente în Dubai, având în vedere că este angajat al statului. „Ce înseamnă angajat al statului? trebuie să mor de foame?”, a replicat directorul CFR Călători. Traian Preoteasa a mai spus că nu vede nici o legătură între faptul că își permite să investească bani în apartamentele din Dubai și faptul că CFR Călători, sub conducerea sa, riscă incapacitatea de plată.
Horoscop 3 februarie 2025. Începutul de săptămână vine cu o recomandare pentru toţi nativii: atenţie la deciziile majore pe care le luaţi şi care vă pot influenţa vieţile. Astăzi, energia ta este destul de mare și vei simți o nevoie puternică de a acționa. Fii atent la riscuri, pentru că în dorința de a face lucrurile rapid, ai putea să treci cu vederea detalii importante. Ia-ți timpul necesar pentru a
.
Ilie Bolojan a dezvăluit soluțiile pe care le propune pentru depășirea crizei politice și a blocajului din coaliția de guvernare, generat de divergențele privind Pachetul II de măsuri fiscale și reforma administrației locale. Ilie Bolojan a vorbit despre toate acestea în direct la Digi24. „Pachetul se referea și la reducerea cotelor maxime pentru administrația publică locală. Guvernul şi Parlamentul stabilesc niște limite maxime, în funcție de numărul de locuitori, pentru
.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, dezvăluie ce salarii va oferi ministerul tinerilor voluntari care vor face patru luni de armată voluntară după adoptarea legii apărării și legii pregătirii populației. Venitul nu este unul deloc mic. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, anunță că legea apărării și legea pregătirii populației pentru apărare se apropie de final, iar odată cu adoptarea acesteia tinerii între 18 și 35 de ani vor putea să facă armata voluntar
.
Dacă oprește din motive neprevăzute sau pentru a respecta regulile de circulație, conducătorul auto nu poate fi sancționat. n schimb, dacă oprești pentru a te duce până la magazin sau ca să lași copilul la școală, se consideră oprire voluntară. Adică din propria voință a șoferului. Sunt anumite locuri în care șoferii nu au dreptul să oprească. Fie pentru că vizibilitatea este redusă în acele zone, fie pentru că ar
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.