Analiză Armata ucraineană mai poate rezista 6 luni, fără ajutor occidental. Care e scopul final al lui Putin și ce legătură are cu România
Inapoi

Analiză Armata ucraineană mai poate rezista 6 luni, fără ajutor occidental. Care e scopul final al lui Putin și ce legătură are cu România

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Armata rusă și cea ucraineană sunt ambele în pragul epuizării, după mai bine de trei ani de război neîntrerupt. Dar, în timp ce Rusia își mai poate susține ritmul actual al operațiunilor militare pentru cel puțin un an de zile, armata ucraineană ar putea ajunge la „un punct de rupere” în următoarele 6 luni, dacă Kievul nu va beneficia de un ajutor militar semnificativ din partea Occidentului. De asemenea, Vladimir Putin își dorește ca armata rusă să cucerească Odesa, pentru a tăia complet accesul Ucrainei la Marea Neagră, conform Financial Times (FT), care a citat, sub rezerva anonimatului, un oficial de rang înalt cu acces la informații clasificate. Putin consideră Odesa drept un „oraş istoric rusesc”, astfel încât va încerca să îl ocupe, a afirmat oficialul citat. Pentru preşedintele Rusiei, conform sursei citate de FT, capturarea Odesei reprezintă principalul obiectiv al războiului împotriva Ucrainei. Putin dădea de înțeles, în primăvară, că s-ar putea să nu „revendice” Odesa, dacă ucrainenii acceptă să cedeze Crimeea și cele patru regiuni ilegal anexate de către Rusia (Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson - chiar dacă armata rusă nu controlează 100% niciuna din acestea). În urmă cu un an, însă Dmitri Medvedev se poza lângă o hartă în care Ucraina era împărțită în mai multe regiuni, cu Odesa aflată sub controlul Rusiei care avea graniță cu România chiar la gurile Dunării. Fostul președinte al României, Traian Băsescu a declarat că „cine crede că Putin termină războiul în Ucraina se înșală, pentru că obiectivul liderului de la Kremlin este să ajungă la Gurile Dunării. Într-un interviu acordat Digi24.ro, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu atrăgea atenția că, în urma unei victorii a Rusiei pe frontul din Ucraina, „putem asista la o direcție operativă (a armatei ruse) spre gurile Dunării”. În acest context, unii lideri NATO, citați de FT, se tem astfel că situația de pe frontul ucrainean se va „deteriora serios” până în toamnă, pentru forțele Kievului. Pentru ucraineni, speranțele au renăscut după întâlnirea dintre Zelenski și Trump de la recent-încheiatul summit NATO de la Haga. Președintele american a sugerat că SUA ar putea livra Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot, dar a folosit o formulare destul de vagă - „Să vedem dacă putem face rost de câteva”, care nu a mai fost urmată de o decizie sau anunț clar în această privință. Necesitatea achiziționării de sisteme antiaeriene sau antirachetă de către ucraineni a devenit critică, mai ales în condițiile în care Rusia își sporește semnificativ, de la o zi la alta, atacurile aeriene, cu drone și rachete, asupra orașelor din Ucraina: în ultimul astfel de atac, cel mai mare de la începutul războiului, Rusia a folosit peste 500 de rachete și drone. Dar, deși Occidentul și țările NATO ar putea ajuta Ucraina cu tehnică militară, există însă un aspect care nu poate fi înlocuit: pierderile suferite de Kiev în rândul militarilor: în luna februarie, Zelenski făcea public primul bilanț: peste 46.000 de militari ucraineni fuseseră uciși, și alți 380.000 răniți, până la acea dată, în războiul cu Rusia. Totodată, conform Moscow Times, alți peste 24.000 de militari ucraineni sunt dispăruți. Practic, armata ucraineană a înregistrat pierderi de peste 450.000 în rândul militarilor (morți, răniți, dispăruți), la care se adaugă alți câțiva mii de prizonieri. Comparativ, armata rusă a înregistrat pierderi duble: peste un milion de militari ruși au fost uciși sau răniți, conform rapoartelor armatei ucrainene. În același timp, însă, Rusia are o populație de patru ori mai mare decât cea a Ucrainei. În aceste condiții, e greu de crezut, conform unor lideri politici europeni citați de FT, că Putin va accepta chiar și un acord de încetare a focuui. Conform surselor FT, scopul principal al lui Putin este acum capturarea orașului Odesa, ultimul port cu ieșire la Marea Neagră de care mai dispune în prezent Ucraina. În egală măsură, nici Rusia nu dispune de resurse infinite: marea „moștenire” rămasă de la fosta armată sovietică începe să scadă. Principalele depozite de armament și centre de reparații s-au golit semnificativ în ultima perioadă, iar industria de armament, deși produce mai mult decât toată Europa la un loc, încă nu a reușit să suplinească în întregime piederile suferite în cei trei ani de război ucrainean. Experții militari independenți arată că Rusia poate menține ritmul actual al ofensivei și să pună constant presiune pe armata ucraineană până cel puțin în 2026. Anul trecut, un expert militar polonez arăta că armata rusă își permite să piardă între 2-4 brigăzi pe zi (comparativ, armata română numără, cu totul, 8 brigăzi de manevră). De asemenea, tactica rușilor este să-i oblige pe ucraineni în „micro-bătălii sângeroase”, cu mari pierderi de trupe (în special infanterie), de ambele tabere. În prezent, 55% din „potențialul” armatei ruse este alcătuit din trupe de infanterie: acestea sunt ușor de „produs” și înlocuit, comparativ cu tehnica grea de luptă. În același timp, ucrainenii se concentrează cel mai mult pe distrugerea infanteriei ruse - care reprezintă în acest moment, cel mai mare pericol care vine din partea armatei ruse, conform analizei expertului militar polonez. În același timp, economia Rusie începe să dea semne de slăbiciune: ministrul economiei din Rusia a avertizat că țara se află aproape de recesiune. Unii analiști chiar au sugerat că economia s-ar putea îndrepta către colaps. Vezi și Mesajul lui Putin pentru miniștri și Banca Centrală: „Rusia nu trebuie, sub nicio formă, să cadă în recesiune” Yevgeny Nadorshin, economist cu sediul la Moscova, a declarat pentru BBC News: „În general, va fi o perioadă destul de inconfortabilă până la sfârșitul lui 2026 și cu siguranță vor exista falimente”. Totuși, el prevede că declinul va fi moderat și califică ideea unei prăbușiri drept „o minciună totală”. Economia Rusiei nu trebuie să intre în recesiune, a declarat președintele Vladimir Putin în cadrul unui forum economic, adresându-se direct miniștrilor și oficialilor Băncii Centrale. „Cea mai importantă sarcină a noastră este să asigurăm tranziția economiei către o traiectorie de creștere echilibrată”, a spus Putin la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, potrivit Reuters.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Externe

China cere Israelului să oprească ofensiva militară asupra Rafah pentru a preveni o catastrofă umanitară

China a solicitat Israelului să încheie repede operațiunile militare din Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, pentru a preveni o catastrofă umanitară și mai gravă. Presiunea internațională pentru un acord de încetare a focului între Israel și Hamas se intensifică, cu toate că există amenințări cu o nouă ofensivă israeliană în Rafah. Orașul este locul de refugiu pentru peste un milion de oameni care trăiesc în Fâșia Gaza. China urmărește cu atenție .

Pagina de facebook

-
-

Recente din olt

-
-

11:51

Mugur Mihăescu (AUR): ”Habar nu aveam ce conţine acea diurnă pe care noi o luăm şi pentru ce este”

Deputatul AUR de Olt, Mugur Mihăescu, a declarat că nu a ştiut pentru ce sunt banii pe care i-a încasat pentru plata chiriei. Mihăescu este unul dintre parlamentarii care au încasat bani pentru a plăti chirie în Bucureşti, deşi are o casă în Ilfov. El a fost întrebat cum va vota în cazul proiectului privind eliminarea chiriilor pentru parlamentarii care au proprietăţi în Bucureşti şi Ilfov. „Cu două mâini. (…)
Image Description

08:06

Situația traficului, marți dimineață, pe principalele artere din țară. Sunt și restricții de circulație

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile. Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București-Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, traficul rutier se desfășoară fluent, în condițiile unui carosabil uscat, cu vizibilitate bună
Image Description

01:09

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, despre gaura bugetară: „Am întins plapuma mai mult decât ne permiteam”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a criticat luni faptul că bugetele au fost construite nerealist, cu estimări de venituri exagerate și cheltuieli subevaluate. Prin urmare, acesta a precizat că a găsit la Ministerul Finanțelor o economie vulnerabilă, față de acum cinci ani când a preluat inițial portofoliul la același minister: “Prima săptămână de când am preluat, din nou, portofoliul Finanțelor. Ce am găsit și cum arată România astăzi, față de acum
Image Description

00:56

Liderul CNS „Cartel Alfa”: Bogdan Hossu critică dur Ordonanța austerității: „Mai mult pare o acțiune dictatorială neeficientă. Nu ajung la ținta pe care și-au propus-o”

Liderii sindicali sunt nemulțumiți de măsurile pe care Guvernul vrea să le adopte pentru reducerea deficitului bugetar. Bogdan Hossu, lider al CNS “Cartel Alfa” a declarat într-o intervenție pentru B1 TV, că nu este de acord ca angajații din sistemul public și pensionarii să fie cei care să fie vizați de reducerea cheltuielilor statului. Bogdan Hossu a criticat dur Ordonanța care plafonează sporurile pentru condițiile vătămătoare ale funcționarilor, precizând că
Image Description

00:46

Horoscop 1 iulie 2025. O schimbare neașteptată vă scoate din rutină

Horoscop 1 iulie 2025. Se deschid noi drumuri şi oportunităţi. Unii nativi sunt gata să dea tonul unei noi etape la serviciu. Berbecii sunt plini de energie și gata să dea tonul unei noi etape la serviciu. Profitați de avânt pentru a lansa un proiect ambițios. Nativii Taur caută confort și siguranță, dar astăzi o schimbare neașteptată îi scoate din rutină. Pragmatismul poate face minuni în planurile financiare. Gemenii au
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:15

- Botosani - FOTO 12 șoferi din Botoșani s-au ales cu mașinile blocate în toiul nopții. Vezi motivul!

Un număr de 12 șoferi din Botoșani s-au ales cu mașinile blocate în toiul nopții. Polițiștii locali au desfășurat, în cursul nopții de 29 spre 30 iunie a.c., acțiuni pentru constatarea și sancționarea unor fapte de nerespectare a prevederilor legale privind parcarea autovehiculelor de transport marfă în alte locuri decât cele autorizate. Acțiunile au fost desfășurate în zona Pieței Centrale, pe străzile adiacente (Ion Pillat, Poștei, Războieni, Calea Națională) în
Image Description

12:14

- Constanta - Motocicletă și microbuz implicate în accident, pe strada Eliberării! O persoană a ajuns la spital

Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, la locul producerii accidentului s-a deplasat un echipaj SMURD B, din cadrul Detașamentului Palas. La locul producerii accidentului de pe strada Eliberării s-au deplasat, de asemenea, echipajele de poliție din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, pentru a stabili circumstanțele și împrejurările producerii evenimentului rutier. În urma accidentului, o victimă a fost transportată
Image Description

12:09

- Botosani - Ați cumpărat aceste mașini? Au probleme tehnice care pun în pericol siguranța. Anunțul RAR

Registrul Auto Român (RAR) recomandă posesorilor de autovehicule să acceseze în cel mai scurt timp platformele de informare ale producătorilor auto sau să se prezinte în rețeaua autorizată de service-uri a producătorilor. RAR atrage atenția că în momentul de față se derulează o serie de campanii de rechemări pentru următoarele mărci auto, construite între 1998 și 2019: Audi, BMW, Cadillac, Chevrolet, Chrysler, Citroën, Cupra, Dodge, DS, Ferrari, Ford, Honda, Jeep,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
olt WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul olt
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete