Germanii votează duminică la alegerile parlamentare anticipate, iar miza este uriașă. Țara se confruntă cu provocări pe mai multe fronturi, inclusiv creșterea costului vieții. Sunt probleme pe care le abordează avocatul Christa Lippmann. Economia națiunii se mișcă greoi, iar asta contează mult pentru alegători. Este nevoie urgentă de muncitori calificați, dar restricționarea imigrației a devenit un angajament-cheie pentru mulți politicieni. Abdullah este un sirian care trăiește în Germania și care învață să fie mecanic de tren. Își face griji pentru familia sa, în fața ascensiunii extremei drepte. Reporterii Deutsche Welle au călătorit prin Germania, din orașul München până în comuna Callenberg, și au discutat cu oamenii despre temerile și speranțele lor. Germania, 2025: politică în plină criză. Îngrijorări energetice, inflație, temeri existențiale - conflicte pe tot globul. Și peste toate acestea, mandatul guvernului s-a încheiat prematur. Oare îi mai interesează politica pe oameni? Christoph Lohmann, medic: „Din punct de vedere politic sunt foarte dezamăgit.” Am vrut să înțelegem preocupările oamenilor și să le auzim soluțiile. Așa că am plecat prin Germania. Dietmar Kibbel, instructor mecanic de locomotivă: „Sunt îngrijorat că rămânem în urmă cu pregătirea muncitorilor calificați, cu angajarea unei forțe de muncă suficiente pentru a revitaliza economia.” Christa Lippmann, fondatoare proiect imobiliar: „Strategia pentru locuire ar trebui să aibă o importanță mai mare. Mi se pare foarte îngrijorătoare această schimbare generală spre dreapta în Europa.” Se îndepărtează Germania de la parcursul inițial? Sau mai există speranță, dincolo de sloganuri populiste și răspunsuri simple? Odată cu alegerea unui nou Parlament, am vizitat oameni care au luat măsuri. Prima oprire, Munchen - pitoresc, bogat, scump. În centrul orașului: buticuri de lux, mărfuri de ultimă generație. Cu toate acestea, dezavantajele se văd imediat: pur și simplu e prea scump pentru mulți. -Prețurile proprietăților și chiriile ar fi trebuit să fie plafonate cu mult timp în urmă. Acum nimeni nu-și mai permite. -Nouă, tuturor, ne e frică de ce ar putea urma. -E tot mai greu. Munchen este deja un oraș extrem de scump. Ne-am întâlnit cu o femeie foarte familiarizată cu aceste schimbări. Oamenii care trăiesc în sărăcie în Munchen pot veni aici, la banca de alimente, pentru ajutor. Hannelore Kiethe, co-fondatoarea unei bănci de alimente: „Trebuie să verific cum stă situația cu proviziile.” Banca de alimente din München îi ajută pe cei care au nevoie urgentă. În fiecare zi, peste 20.000 de oameni vin aici ca să ia produsele provenite din donații. Hannelore Kiethe este co-fondatoarea organizației de ajutor. Hannelore Kiethe: „Acum 30 de ani, sărăcia în această formă nici măcar nu era o problemă. Astăzi, ne confruntăm din ce în ce mai mult cu realitatea că trebuie să avem grijă de tot mai mulți oameni, care au tot felul de greutăți. Experimentăm asta la prima mână la banca de alimente. Înainte, acest lucru nu se întâmpla niciodată.” În Germania, oricine trăiește singur cu mai puțin de 1.380 de euro pe lună este considerat în pericol de sărăcie. Este o realitate pentru 16% dintre germani - aproximativ unul din șapte. Ca să-i ajute să se simtă bineveniți, oamenii care vin aici sunt denumiți „oaspeți”. Hannelore Kiethe îi cunoaște pe mulți dintre vizitatorii obișnuiți. Izeta Schneider a venit prima oară la banca alimentară în urmă cu trei ani. S-a trezit într-o situație disperată în urma unui divorț și, în ciuda serviciului part-time, se bazează pe banca de alimente. Izeta Schneider, beneficiară: „Mă ajută foarte mult. Mai ales la sfârșitul lunii, când situația devine foarte grea. Am și alte cheltuieli - chirie, grădiniță, bani de mâncare pentru grădiniță. Trebuie să plătesc eu pentru toate. Să poți veni aici în fiecare sâmbătă este extrem de util.” Mulți dintre cei care vin la banca de alimente provin din clasa de mijloc - aruncați în pragul sărăciei de nenorocirile vieții. Hannelore Kiethe ne spune că în ciuda numărului tot mai mare de oameni cu probleme, disponibilitatea voluntarilor nu a scăzut. Voluntar: „Sunt tot mai mulți oameni. Se vede cu adevărat cererea, e șocant. O vezi și în magazinele alimentare, totul se scumpește. Observ și eu asta, factura de cumpărături e mai mare.” Din 2020, prețurile alimentelor în Germania au crescut cu peste 30%. Mulți, precum Izeta Schneider, au serviciu, dar doar cu jumătate de normă sau lucrează în sectoare cu salarii mici. Veniturile lor nu sunt suficiente pentru a trăi. Așa că donațiile de aici le oferă un colac de salvare. Izeta Schneider: „În felul ăsta, poate ne permitem micul lux de a lua un croissant pentru fiica mea în drum spre grădiniță.” Hannelore Kiethe: „Trebuie doar să faci pasul necesar și să vii la noi. La început, a fost mult mai greu, pentru mulți oaspeți rușinea era o barieră importantă. Dar nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat că e sărac - te poți trezi rapid într-o situație în care ai nevoie de ajutor.” Potrivit sondajelor, trei din patru germani văd decalajul dintre bogați și săraci drept cea mai mare problemă pentru unitatea socială a țării. În călătoria noastră, ne-am întrebat tot mai des de ce problema nu joacă un rol central în campania electorală. Ne-am dat seama că multe persoane cu venituri mici simt că nu sunt băgate în seamă cu problemele și suferința lor. Cu toate acestea, nu doar creșterea prețurilor la alimente pune presiune pe oameni. O altă problemă este vânătoarea de locuințe la prețuri accesibile. Cozi lungi la vizionarea apartamentelor, familii disperate, frustrare din cauza chiriilor exorbitante - o situație cu care se confruntă toată lumea de aici, în cercurile de prieteni și familie. Mai ales în zone metropolitane ca München; chiriile cresc, iar locuințele devin tot mai rare. Ne-am întâlnit cu Till Amelung. El împarte un apartament cu doi prieteni, dar în prezent caută un loc doar pentru el. Ușor de zis, greu de făcut. Till Amelung, specialist IT: „Așadar, acesta este apartamentul nostru comun. Aceasta este una dintre camere. De fapt, e destul de drăguț, cu parchet. Aici e bucătăria și asta e camera mea.” Till Amelung este specialist IT și are un venit stabil. La prima vedere, asta i-ar oferi o șansă decentă. Till Amelung: „Sunt un profesionist bine plătit, dar am probleme în a găsi un apartament pentru că refuz să plătesc o chirie scandaloasă. Nu văd de ce ar trebui să finanțez Porsche-ul unui proprietar. Chiriile ar trebui să reflecte valoarea reală. De la un anumit preț în sus, asta nu se mai întâmplă.” Conform regulii generale, orice persoană care câștigă un venit normal și cheltuiește peste o treime din salariu pe chirie riscă să alunece în sărăcie. O soluție ar fi ca Germania să construiască mai multe locuințe. Mai multe apartamente ar însemna o încetinire a creșterii chiriilor. Guvernul federal și-a stabilit obiectivul de a construi 400.000 de apartamente noi în fiecare an. Nu a reușit acest lucru. Cea mai recentă cifră este de doar 245.000. Principalele motive: costurile mari de construcție și energie, dar și birocrația. Till Amelung: „Nu doar politica ar trebui trasă la răspundere. Pentru mine, piața de închiriere în sine reprezintă o formă de capitalism prădător și, într-un fel, reflectă o societate lipsită de solidaritate, în care unii oameni profită de alții.” Ne-am întrebat cum ar putea arăta mai multă solidaritate pe piața imobiliară. În München, am găsit proiecte de locuințe care explorează soluții alternative. Unul dintre ele este dedicat femeilor singure. Christa Lippmann este unul dintre inițiatori. Christa Lippmann, co-fondatoare proiect imobiliar: „Am fondat acest proiect în urmă cu 32 de ani. Este cel mai vechi de acest gen din Germania și inițial, era destinat atenuării deficitului de locuințe. Nu ne-am așteptat niciodată ca trei decenii mai târziu, lucrurile să devină atât de îngrozitoare.” Chiriile mari reprezintă un risc deosebit de sărăcie pentru femeile pensionare. Între timp, Christa Lippmann a înființat șapte apartamente comune pentru femei în vârstă. Ni s-a permis să vizităm unul. Susanne, chiriașă: „Să găsesc acest grup de femei cu care să trăiesc a fost o mană cerească pentru mine. Eram într-o situație disperată, căutam urgent o locuință. Nu a fost doar o plasă de siguranță într-o perioadă economică foarte dificilă, ci și o sursă importantă de sprijin în viața mea.” Proiectul de locuințe primește sprijin din partea orașului München, iar cererea e mare. Christa Lippmann: „Femeile sunt în special expuse riscului de sărăcie pentru că de multe ori, pensiile lor sunt mai mici. De obicei au petrecut mai puțini ani la serviciu, din cauza creșterii copiilor sau îngrijirii rudelor în vârstă. Este sfâșietor când o femeie a muncit toată viața doar ca să primească o pensie mică.” Studiile au arătat că diferența de venit dintre bărbați și femei se mărește odată cu pensionarea, fenomen cunoscut sub numele de decalajul de gen. Aceste femei au găsit propria soluție. Fiecare are propria garsonieră, la un preț accesibil. Dar este vorba despre mai mult de-atât. Ruth, chiriașă: „Odată, Veronika nu se simțea bine și avea nevoie de ceva de la farmacie. Așa că i-am spus că mă duc eu să-i iau. Astfel de lucruri fac chestia asta atât de minunată, nu-i așa?" Christa Lippmann: „Veronika știe mereu unde să găsească oferte bune la magazinele second-hand, așa că suntem toate bine îmbrăcate. Unii oameni cred că suntem bogate, dar nu-i deloc așa - doar știm cum să profităm la maximum de ceea ce avem.” Să iei măsuri în loc să aștepți o reacție din partea politicienilor: am fost impresionați de modul în care aceste femei au preluat controlul asupra vieții lor. Totuși, ele speră că va exista mai mult angajament politic. Christa Lippmann: „Politica de locuințe ar trebui să aibă o importanță mult mai mare. Politicienii ar trebui să aibă grijă de oamenii care trăiesc cu o pensie de doar 1.300 de euro pe lună - să știe cât de puțin le mai rămâne după cheltuieli și cât de mult trebuie să sacrifice. Poate atunci am vedea un alt tip de politică”. Ce efecte are asupra oamenilor faptul că politicienii nu-i aud? De exemplu, atunci când crește diferența dintre bogați și săraci. Și cum este, oare, în afara orașelor mari? Părăsim München-ul și ne îndreptăm spre nord-est, către Saxonia. Aici ne întâlnim cu Christoph Lohmann, medic în comuna Callenberg. Localitatea are sub 5.000 de locuitori și tot mai mulți pleacă. Abia dacă mai sunt câteva baruri și magazine. Până la următorul oraș faci aproape o oră cu autobuzul și trenul. Christoph Lohmann, medic: „Cea mai mare îngrijorare a mea în acest moment este lipsa medicilor. Avem deja mii de pacienți de îngrijit și sper să nu ajung la epuizare.” Lohmann este unul dintre puținii medici din regiune. În timp ce mulți doctori s-au pensionat și nu au găsit pe nimeni care să vină în locul lor, el a rămas. L-am însoțit în timpul vizitelor la domiciliu. Christoph Lohmann: „Mergem spre Krumbach, un district din Callenberg. Astăzi o vizităm pe soția unui medic veterinar care încearcă și ea să practice această meserie. Important este că atunci când vizitez pe cineva, îmbunătățesc cumva calitatea vieții oamenilor. În acest fel, acești ei știu că îi pasă cuiva de soarta lor.” După terminarea studiilor, Lohmann a preluat practica medicală a tatălui său. În ceea ce privește raportul medic-pacient în Europa, Germania ocupă un loc de mijloc în clasament, dar există o diferență importantă între zonele urbane și cele rurale. În această regiune, un medic precum Christoph Lohmann tratează peste 4.500 de pacienți pe an. În Dresda, medicii de familie tratează mult mai puțini. Gerlinde Teichmann, pacientă: „Dacă am nevoie să văd un cardiolog, trebuie să-mi vizitez medicul generalist la două sate distanță, pentru o trimitere. Apoi îmi fac programare la specialist - dar nu găsesc loc atunci când mă simt rău, ci abia peste nouă luni, chiar și peste un an întreg. Cine știe dacă până atunci voi mai fi în viață sau voi mai avea nevoie de vizită?..." Pentru Gerlinde Teichmann, contactul regulat cu medicul ei îi oferă un sentiment de siguranță, iar Lohmann își petrece timpul cu ea. Christoph Lohmann știe cât de importantă este seriozitatea de care dă dovadă în relația cu pacienții lui, în special în zonele îndepărtate. Gerlinde Teichmann: „La bătrânețe, la țară, nu avem nimic. Infrastructura noastră constă într-o cutie poștală și un cimitir, nimic altceva. Avem 350 de locuitori. Nu există magazin, nici bar sau restaurant - nimic. E groaznic.” Asigurarea îngrijirii medicale pe termen lung în zonele rurale este o preocupare tot mai mare pentru Lohmann. Christoph Lohmann: „Suntem aproape de situația în care nu vom mai putea furniza servicii suficiente. Sunt zile în care nu poți ține pasul. Dacă există un val de infecții, oamenii stau la coadă în afara cabinetelor. Și lucrurile se pot agrava. Sunt districte în care ratele de aprovizionare sunt și mai slabe.” A doua zi dimineață, la cabinetul lui Christoph Lohmann. Pentru mulți, el nu este doar un medic, ci și ultima legătură cu viața socială din sat. Christoph Lohmann: „Cei mai mulți nu pot continua. Pe de-o parte este o problemă fizică, pe de alta, una logistică. Acești oameni locuiesc singuri, sunt izolați social. Pentru unii dintre ei suntem ultimul punct de ancorare, ultimele persoane care vin la ei. După cum știți, ultimele lucruri care dispar sunt mai întâi magazinul și apoi medicul. Atunci când pleacă doctorul, satul moare.” Christoph Lohmann resimte din plin experiența vieții în mediul rural - singurătatea, lipsa de perspective. Ne-am întrebat ce s-ar putea face pentru a contracara această situație. Simt, oare, oamenii că politicul le oferă soluții? Christoph Lohmann: „Uitându-mă în jur, din păcate, pot vedea decăderea. Oamenii îmbătrânesc, devin mai săraci și se pare că nimeni nu ascultă. Așa că din punct de vedere politic, sunt dezamăgit. Foarte dezamăgit.” Ne spun că politica este pentru oamenii de la orașe, nu pentru cei de la țară. Frustrarea e mare. Tot mai mulți alegători se îndepărtează de partidele tradiționale. La ultimele alegeri de stat din Saxonia, partidul de extremă dreapta AfD a obținut rezultate foarte bune în Callenberg. Partidul dă vina pe refugiați și migranți pentru multe probleme. Pe parcursul călătoriei noastre, am întâlnit oameni care cred că Germaniei - dar și lor - le-ar fi mai bine cu mai puțini imigranți sau chiar deloc. -Nu am nimic împotriva străinilor, dar oamenii care vin acum?... Sunt pur și simplu prea mulți. Ar trebui să se facă ceva în această privință. Germania are destui oameni. Sunt destui oameni aici de care trebuie să avem grijă. - Economia și imigrația sunt cea mai mare problemă în acest moment. Și eu sunt străin, locuiesc aici de mult timp, dar sunt foarte mulți oameni care refuză să se adapteze. Alții sunt îngrijorați că populiștii de dreapta exploatează aceste sentimente într-o incertitudine generalizată despre cum ar trebui să se desfășoare această dezbatere. - Mi se pare foarte problematică această orientare generală spre dreapta, în Europa. - Problema, din punctul meu de vedere, e că dacă nu discutăm deschis, lăsăm terenul complet liber pentru extrema dreaptă." Recent, mai multe crime violente comise de imigranți au șocat Germania. De atunci, campania electorală s-a concentrat masiv pe tema imigrației. În timp ce unii au cerut o schimbare în politica de imigrare, alții avertizează împotriva alimentării prejudecăților și temerilor. Ne-am întrebat cum se simt imigranții în această atmosferă tensionată. În regiunea Ruhr ne-am întâlnit cu Abdullah Alyaqub. A fugit de războiul din Siria și locuiește în Germania de zece ani. Simte cum atitudinea față de imigranți se deteriorează. Abdullah Alyaqub, imigrant sirian: „Sunt foarte speriat, de exemplu, dacă în viitor fiica mea va merge pe stradă cu o eșarfă pe cap. Mi-e teamă că o va insulta cineva sau îi va face ceva îngrozitor. Îmi doresc o Germanie democratică, una care să respecte drepturile omului și în care să nu existe ură între oamenii de religii diferite sau care au o altă culoare a pielii. Îmi doresc o țară în care oamenii să se poată deplasa liber, fără teamă." Abdullah Alyaqub s-a înscris într-un proiect special: se pregătește să devină mecanic de locomotivă. Sunt foarte solicitați: Germania are nevoie de aproximativ zece mii în fiecare an. Sunt multe companii industriale cu sediul în regiunea Ruhr, iar deficitul de forță de muncă calificată din Germania este foarte vizibil aici. Germania are un deficit de 530.000 de muncitori calificați. Dietmar Kibbel pregătește refugiați și imigranți pentru a deveni mecanici de locomotivă. El crede că fără imigrație, problema nu prea poate fi rezolvată. Dietmar Kibbel, instructor mecanic de locomotivă: „Mă îngrijorează faptul că rămânem în urmă în ceea ce privește formarea muncitorilor calificați, ca să putem avea forță de muncă suficientă pentru a revitaliza economia.” Dietmar Kibbel e formator în cadrul unui proiect al Fundației Educație și Meșteșuguri. Scopul proiectului: integrarea migranților în forța de muncă, acoperind în același timp deficitul de pe piața muncii. Astăzi ține un curs teoretic. Dietmar Kibbel: „Sunteți la modulul despre primul ajutor. Cum este materialul? Reușiți să țineți pasul? Prea repede, prea încet?” Participant: „Pentru mine, uneori cuvintele sunt dificile, dar mă descurc.” Dietmar Kibbel: „Te vei descurca." Pregătirea pentru a deveni mecanic de locomotivă durează un an. Proiectul a început în 2017 și aproximativ 300 de participanți sunt instruiți în fiecare an. Astăzi este o zi importantă pentru Abdullah Alyaqub. A trecut examenul teoretic și acum poate începe pregătirea practică. Abdullah Alyaqub: „Azi e prima mea zi și abia aștept. Colegii mi-au povestit multe și cred că va fi foarte distractiv." Înainte de a se pregăti ca mecanic de locomotivă, Abdullah a lucrat ca bucătar. Tată a trei copii, el caută acum un loc de muncă mai sigur. Abdullah Alyaqub: „Fără muncă, nu voi putea rămâne aici. Mi-ar plăcea să lucrez în Germania, într-un loc în care pot să ajut oamenii. Când am ajuns în Germania, mulți oameni m-au ajutat. Așa că vreau să fac tot ce pot ca să-i ajut pe cei de aici care m-au susținut." Abdullah speră la deschidere - față de el și față de alții - și la un loc sigur în societatea germană. Încă nu poate vota, dar în curând va fi naturalizat. Am ajuns la sfârșitul călătoriei noastre. Oameni precum Dietmar Kibbel, Christoph Lohmann, Christa Lippmann și Hannelore Kiethe ne-au impresionat. Ei au continuat acolo unde alții au dat înapoi sau s-au îndepărtat. Sunt oameni care aduc schimbarea acolo unde alții doar se lamentează. Christoph Lohmann, medic: „În zonele rurale, cel mai mult ne dorim ca oamenii să ne asculte, să facă ceea ce promit." Christa Lippmann, co-fondatoare proiect imobiliar: „Îmi doresc o Germanie mai dreaptă, în care bogații și săracii să poată conviețui mai bine." Hannelore Kiethe, co-fondatoare bancă de alimente: „Îngrijorarea mea este că sărăcia va continua să crească și să se extindă. Noi doar vrem să ajutăm cât de mult putem." Dietmar Kibbel, instructor mecanic de locomotivă: „Încercăm cu adevărat să le oferim oamenilor de aici sentimentul că sunt bineveniți, că este nevoie de ei și - da - că își pot găsi o nouă casă."