Kremlinul pare să fie surprins de cât de repede preşedintele american Donald Trump a făcut concesii omologului său rus Vladimir Putin, chiar înainte de a începe negocierile pentru a pune capăt războiului Moscovei în Ucraina, a declarat pentru CNN Vladimir Milov, fost adjunct al ministrului rus al energiei. Kremlinul se aştepta ca Trump să pună anumite condiţii Rusiei, iar Moscova „pregătea un fel de oferte, ici-colo, pentru a face ceea ce ei numesc o înţelegere”, a declarat Vladimir Milov, fost consilier al regretatului lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi. Vorbind din exil, de la Vilnius, Milov susţine că, pe baza a ceea ce a auzit, „toată lumea de la Moscova este total uimită acum că li s-au făcut toate concesiile pe care şi le-au dorit, chiar înainte de începerea negocierilor”. „Acesta este un rezultat şocant, chiar şi după standardele lui Vladimir Putin”, a comentat Milov, potrivit sursei citate de News.ro. Relaţia de lungă durată dintre Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski a fost aruncată în aer în această săptămână. Trump a preluat exact punctele de vedere ale Moscovei, acuzând în mod eronat Ucraina de declanşarea războiului şi afirmând că preşedintele ucrainean ar trebui să organizeze alegerile care au fost suspendate din cauza conflictului. După ce Zelenski a ripostat, acuzându-l că se află într-o „bulă de dezinformare”, Trump a escaladat războiul declaraţiilor şi l-a numit pe liderul ucrainean „dictator”. Probabil încurajată de conflictul dintre Ucraina şi SUA, condiţiile Moscovei par să se accelereze în ultimele zile, a remarcat Milov, afirmând că „Moscova este în mod clar încurajată de lipsa de dorinţă a lui Trump de a impune condiţii Rusiei”. Rusia a susţinut mult timp că extinderea NATO i-a pus securitatea în pericol şi şi-a justificat invazia neprovocată în Ucraina, în februarie 2022, şi cu acest argument. Această afirmaţie a fost respinsă de liderii occidentali ca o justificare falsă pentru lansarea războiului său.
China a solicitat Israelului să încheie repede operațiunile militare din Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, pentru a preveni o catastrofă umanitară și mai gravă. Presiunea internațională pentru un acord de încetare a focului între Israel și Hamas se intensifică, cu toate că există amenințări cu o nouă ofensivă israeliană în Rafah. Orașul este locul de refugiu pentru peste un milion de oameni care trăiesc în Fâșia Gaza.
China urmărește cu atenție
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.