Vasile Bănescu critică respingerea lui Mircea Cărtărescu în Academia Română
Update cu 1 lună în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Ion Ionescu
Vasile Bănescu critică respingerea lui Mircea Cărtărescu în Academia Română
Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei și actualmente membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a exprimat o opinie vehementă împotriva deciziei Academiei Române de a respinge candidatura scriitorului Mircea Cărtărescu la statutul de membru corespondent. El a afirmat că această respingere „dezvăluie fața unei generice creaturi” pe care unii o credeau dispărută după 35 de ani, dar care s-a manifestat din nou. Bănescu a descris aspectele negative asociate cu această situație, aducând în discuție influențele comuniste și prejudecățile din mediul academic.
Academia Română a fost numită de Bănescu un „spațiu îmbâcsit de ultranaționalism post-ceaușist și otrăvit de ură față de autentica libertate”. El a remarcat că respingerea lui Cărtărescu, un scriitor recunoscut pe plan internațional, arată mai degrabă o ură nejustificată și o frustrare din partea unor membri ai forului academic. Aceasta s-a întâmplat în contextul în care Cărtărescu a avut susținerea totală a secției de Filologie, care l-a propus cu unanimitate de voturi.
Rodica Zafiu, președintele interimar al secției, a explicat că pentru a fi ales, Cărtărescu avea nevoie de 74 de voturi și a obținut doar 73. Zafiu a subliniat că aceasta este o mare dezamăgire pentru secție, care îl susținuse cu multă căldură.
Controversele din interiorul Academiei au fost adâncite de opinele unor membri care contestă contribuțiile lui Cărtărescu. Valeriu Matei și Nicolae Breban au afirmat că, deși Cărtărescu este un scriitor talentat, nu se ridică la nivelul cerut de Academie.
În spațiul public, critici asupra conduitei Academiei Române au fost exprimate, iar scriitorul Gabriel Liiceanu a ridicat întrebări legate de conducerea actuală a forului, punând la îndoială calitatea istoricilor care promovează o viziune distorsionată a istoriei.
Această situație reflectă o tensiune continuă în peisajul cultural românesc, evidențiind conflictele dintre valori tradiționale și recunoașterea meritului artistic contemporan. Asemenea discuții sugerează că pe termen lung, cei mai valoroși oameni de cultură din România ar putea căuta recunoaștere în afara instituțiilor percepute ca fiind opresive.