1.898 persoane angajate prin intermediul AJOFM Olt
Inapoi

1.898 persoane angajate prin intermediul AJOFM Olt

Postat pe 30 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

1.898 persoane angajate prin intermediul AJOFM Olt
Social
În primele șase luni ale anului 2025, 1.898 persoane au fost încadrate în muncă ca urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2025, 1.173 au peste 45 de ani, 250 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 225 au între 25 și 35 de ani, iar 250 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, 827 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.071 persoane sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe au studii liceale si postliceale(847), urmate de cele fara studii si cu studii gimnaziale(475), cu studii profesionale(464), 112 fiind cu studii universitare. ”Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt în primele șase luni ale anului 2025, 877 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Olt. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Acasa Recente Radio Judete