Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar şi îşi pierde funcţia de şef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor: „Oamenii drepţi rămân, toate astea sunt trecătoare. Oriunde am stat, eu am plătit”, a spus el, potrivit romaniatv.net. Una dintre măsurile impuse ca obligație acestuia pe durata măsurii preventive este aceea de a nu exercita profesia prin prisma căreia a comis fapta cercetată. Totodată acesta are interdicția de a se prezenta la birou. Alte obligații legale impuse sunt acelea de a se prezenta pentru control periodic la politie în zona de reședință precum si de a se prezenta la instanta sau DNA ori de cate ori va fi chemat, potrivit aceleiași surse. Șeful ANPC a fost săltat, marți dimineață, de procurorii DNA, dintr-un hotel de pe litoral. El este suspectat că a avertizat un operator economic înainte să îl controleze. Potrivit unor surse citate de G4Media, Piedone ar fi avertizat că Hotelul International din Sinaia, deținut de familia lui Dan Radu Rușanu, urmează să fie controlat. Procurorii anticorupție au făcut percheziții, marți dimineață, la mai multe adrese din Ilfov, Prahova și Constanța, inclusiv la casa șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora. În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, este urmărit penal și este amplasat sub control judiciar pentru 60 de zile, începând de astăzi. Potrivit unui comunicat oficial transmis de către DNA, Piedone este acuzat de folosirea de informații confidențiale, în beneficiul unei firme private. Potrivit comunicatului oficial transmis de către DNA, la data de 7 martie 2025, Piedone ar fi furnizat informații cu privire la un viitor control
.
Horoscop 23 iulie 2025. Astrologii au veşti bune în dragoste și carieră pentru unii dintre nativii zodiacului. Leii pot primi recunoștință sinceră pentru generozitatea lor. Scorpionii pot face o schimbare semnificativă în viața cuiva astăzi. În cazul Vărsătorilor, originalitatea şi empatia ajută la găsirea unor soluții pentru protejarea unui proiect sau a unei relații. Berbecii pot oferi sprijin unui coleg vulnerabil astăzi. În relații, arătați-vă loialitatea prin fapte, nu doar
.
Florin Manole spune că revendicări ale angajaţilor Caselor de Pensii sunt legitime şi că nu există riscul unui blocaj al activităţii. Ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat, marţi seară, întrebat despre un posibil blocaj în activitatea caselor de pensii, că nemulţumirile salariaţilor sunt legitime, motivând că diminuarea sporurilor le-a afectat veniturile. Florin Manole a declarat, marţi seară, la B1TV, că nu există riscul unui blocaj în activitatea caselor de pensii,
.
După Codul Roșu de caniculă de ieri, valul de căldură extremă nu se dă dus: patru județe din sudul țării, printre care și Oltul, se află, azi, sub Cod Portocaliu căldură persistentă și disconfort termic ridicat. Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Portocaliu de caniculă valabil de azi, de la ora 10.00, până mâine dimineață, la aceeași oră, pentru județene Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. În sudul și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.