Șirul de nedreptăți continuă în dosarul în care omul de afaceri Mircea Ungureanu este judecat, alături de alte persoane, la Tribunalul Olt, pentru presupuse fapte penale. Deși capetele de acuzare „fabricate” de procurorul DNA Marian Eugen Moșteanu pică, unul după altul, în instanță, judecătoarea Mihaela Botea continuă să ignore elementele noi care apar în dosar. Așa a făcut și azi, când, deși, în ultimele luni, depozițiile mai multor martori (profesioniști în domenii cu care cauza are legătură) și documentele depuse la dosar au modificat cu totul starea de lucruri în această cauză, în favoarea inculpaților, a decis prelungirea controlului judiciar pe cauțiune în cazul persoanelor pentru care a fost dispusă această măsură preventivă încă din timpul urmăririi penale. De altfel, comportamentul magistratului care judecă respectiva cauză a fost unul extrem de suspect de la începutul procesului, aplecând urechea doar la acuzare și luând decizii doar în favoarea acesteia, în ciuda noilor probe despre care apărătorii spun că îl poziționează pe Mircea Ungureanu în afara oricărei vinovății. Reamintim că, în acest dosar, DNA Craiova a trimis în judecată 15 inculpați, persoane fizice și juridice, acuzându-i de mai multe presupuse infracțiuni în legătură cu un proiect de modernizare a infrastructurii rutiere locale din comuna Vitomirești. Printre cei trimiși în judecată se numără omul de afaceri Mircea Ungureanu, a cărui firmă a câștigat licitația pentru atribuirea contractului de lucrări, și primarul din Vitomirești, Robert Rotea. Potrivit procurorului de caz, unele persoane vizate în dosar ar fi întocmit documente în baza cărora ar fi fost obținute ilegal fonduri publice și ar fi fost efectuate plăți pentru lucrări care nu ar fi fost, în realitate, executate. Acuzațiile au căzut, una după alta, în instanță, în fața probelor cu martori și înscrisurilor depuse la dosar, dar judecătoarea Botea pare că nu ține cont de ele, ca și când ar fi primit o comandă anume. De altfel, OLT-ALERT.RO a publicat mai multe articole care au scos la iveală elemente ce indică faptul că dosarul a fost făcut la comandă. O comandă la care s-au aliniat comisarul-șef Mihai Pîrvu de la IPJ Olt (cercetat penal în trecut pentru fapte grave), procurorul Marian Eugen Moșteanu de la DNA Craiova și, iată, judecătoarea Botea. Iată câteva dintre aceste articole: Judecătoarea Botea încalcă procedura în cel mai mediatizat dosar penal de la Tribunalul Olt Judecătoarea Maria-Mihaela Botea de la Tribunalul Olt a comis-o din nou! Judecătoarea Mihaela Botea, suspectată de rea-credință în cel mai mediatizat dosar de la Tribunalul Olt. Se cere recuzarea sa! „Logică” judiciară de noaptea minții la Tribunalul Olt. Subiectivismele judecătoarei Mihaela Botea Judecătoarea Botea de la Tribunalul Olt merge pe mâna DNA și tratează cu spatele drepturile inculpaților Magistrații Tribunalului Olt fug ca dracul de tămâie de dosarul lui Mircea Ungureanu, trimis pe nedrept în judecată Dosarul „Vitomirești”: binomul procuror-judecător continuă să lucreze în defavoarea inculpaților DNA, suspectată că își extinde influența de la instanță la martori în cel mai important dosar penal de la Tribunalul Olt Încă un martor în procesul în care este vizat Mircea Ungureanu demontează acuzațiile DNA
Horoscop 1 august 2025. Astrologii au veşti bune în dragoste și carieră pentru unii dintre nativii zodiacului. Pentru Lei, ziua aduce o energie vibrantă și dorința de a excela în tot ce fac. Capricornii își îndreaptă atenția spre resursele financiare și modul în care pot să le gestioneze mai bine. Astăzi, răbdarea și planificarea sunt cheia succesului. Berbecii sunt plini de energie și pregătiți să cucerească orice provocare. La locul
.
De șase ani, familia Alexandrei Măceșanu trăiește o dramă continuă, marcată de dispariția fetei, o durere sufletească ce nu dă semne de alinare. Pierderea fiicei a declanșat o suferință mare, iar lipsa unui deznodământ clar al cazului nu face decât să prelungească suferința. Anul trecut, mama fetei, Tudorița, a rămas fără loc de muncă după ce atelierul de croitorie la care lucra a intrat în insolvență, agravând astfel situația financiară.
.
Curtea de Conturi a anunțat recent că a descoperit peste 2.400 de adrese în România, în apartamente, unde figurează aproape 50.000 de firme fără nicio activitate economică reală, dar cu datorii uriașe. “Aflăm de clienții noștri că Direcția Anti-Fraudă ANAF a început, în aceste zile, o acțiune la sediile firmelor care oferă servicii de găzduire sediu social, cu lista tuturor firmelor care au beneficiat de servicii de găzduire”, a scris
.
Scoaterea Sfintei Cruci s-a instituit la dorinta comuna a ortodocsilor greci si rusi, intru praznuirea biruintei simultane pe care au repurtat-o rusii asupra bulgarilor si grecii asupra sarazinilor. Pe 1 august, la Constantinopol era scos in procesiune lemnul Sfintei Cruci, din Palatul Imperial pana la catedrala Sfanta Sofia. De aici se faceau pana pe 15 august diverse procesiuni pentru a-i feri pe crestini de suferinte si boli. Tot in aceasta
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.