Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt reamintește angajatorilor prevederile OUG nr.99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă. Nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei. Ordonanța de urgență se aplică atunci când temperaturile depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel, situați cu care se confruntă mai multe județe acum. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale: a) reducerea intensității şi ritmului activităţilor fizice; b) asigurarea ventilației la locurile de muncă; c) alternarea efortului dinamic cu cel static; d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor angajatorii trebuie să asigure: a) apă minerală, 2-4 litri de persoană pe schimb; b) echipament individual de protecţie; c) duşuri. Angajatorii care nu pot asigura condiţiile sus menționate vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri: a) reducerea duratei zilei de lucru; b) eşalonarea pe doua perioade a zilei de lucru: pana la ora 11,00 şi după ora 17,00; c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.
Tânărul de 21 de ani care a urcat băut la volan și a provocat accidentul mortal de la Grojdibodu a fost reținut, astăzi, de polițiști și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, în vederea dispunerii măsurilor legale. În afara faptului că el nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, tânărul a urcat la volanul unei mașini neânmatriculate, după cum au descoperit, ulterior, oamenii
.
Deputatul Gigel Știrbu a ieșit public cu un text postat pe rețelele sociale încercând să spună cum vede el nemulțumirile social-democraților față de pachetul nr. 2 al măsurilor de austeritate pregătit de Guvernul Bolojan. Parlamentarul liberal este de părere că nemulțumirile PSD au un alt motiv decât cele manifestat public. Reacția acestuia vine în urma unei declarații de presă transmisă, azi, de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, care și-a
.
Printre jocurile clasice din cazinouri terestre se numără și baccarat, popular mai ales în rândul nobilimii din Franța încă din secolul al XIX-lea. Acest joc de noroc de tip joc de masă de cazinou provine, se pare, din Italia, unde ar fi apărut în urmă cu circa 500 de ani, însă și-a câștigat notorietatea mult mai târziu, în Paris. Există mai multe variante de baccarat, cea mai cunoscută fiind baccarat
.
În acest weekend, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.