Nereguli depistate de ITM Olt la companiile de construcții. Au fost aplicate amenzi de peste 100.000 de lei
Inapoi

Nereguli depistate de ITM Olt la companiile de construcții. Au fost aplicate amenzi de peste 100.000 de lei

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Actualitate
Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat, luna aceasta, controale la mai multe companii specializate în construcții pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă. Au fost depistate mai multe nereguli pentru care au fost aplicate zeci de avertismente, dar și amenzi de peste 100.000 de lei. Acțiunile au făcut parte dintr-o campanie națională care a avut ca obiective identificarea şi verificarea agenţilor economici din domeniul construcțiilor, eliminarea neconformitățiilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare, creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă. În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 14 controale, în urma cărora au fost constatate 19 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate două avertismente şi trei amenzi în valoare de 80.000 lei pentru identificarea a patru persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă primirea la muncă a unei persoane fără a avea încheiat contract individual de muncă, nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe, nerepartizarea programului de lucru pentru salariaţii cu timp parţial și neplata drepturilor salariale la data înscrisă în contractual individual de muncă. În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 18 controale, în urma cărora au fost constatate 27 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate 23 avertismente şi patru amenzi în valoare de 25.000 lei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Aproape 600 de cazuri de violență domestică, în primele cinci luni ale anului, în Argeș. Cazuri concrete

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș continuă să acorde o atenție deosebită prevenirii și combaterii faptelor de violență domestică, având în vedere impactul deosebit de accentuat pe care aceste fapte îl au, în mod particular, asupra victimelor, iar în mod general, asupra siguranței comunității. În privința datelor statistice centralizate la nivelul instituției, în primele cinci luni ale anului 2025, au fost înregistrate 589 de fapte penale încadrate și .

Actualitate

GRATUIT pentru această categorie socială de persoane de la AJOFM Olt

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt anunță că îşi propune ca, în luna iulie, să organizeze patru programe de formare profesională pentru 56 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Formarea profesională este gratuită pentru șomeri; singura condiție pe care aceștia trebuie să o îndeplinească este să fie luați în evidență de AJOFM. Grație acestor cursuri, gratuite pentru șomerii luați în evidență de instituția organizatoare, .

Actualitate

Paul Stănescu felicită noul guvern și pe miniștri PSD. „Partidul nostru nu își permite luxul de a fi dezbinat”

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, felicită noul guvern instalat și pe miniștri PSD care „își asumă cu responsabilitate o misiune grea, aceea de a conduce România în aceste vremuri dificile”. De asemenea, într-un comunicat de presă, Stănescu spune că PSD nu își permite luxul de a fi dezbinat. „Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie să ne reamintim cine suntem și pentru ce luptăm. Trecem prin vremuri .

Actualitate

Barbu: Încă nu s-a luat o decizie de prelungire a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază

Florin Barbu (PSD), ministrul Agriculturii, a declarat marți, pentru B1 TV, că încă nu au decis dacă va fi prelungită plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, dar cert e că măsura a scăzut prețurile de când e în vigoare. Plafonarea ar urma să expire de la 1 iulie. Barbu a vorbit și despre secretarii de stat din Ministerul Agriculturii. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată .

Pagina de facebook

-
-

Recente din olt

-
-

16:18

Aproape 600 de cazuri de violență domestică, în primele cinci luni ale anului, în Argeș. Cazuri concrete

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș continuă să acorde o atenție deosebită prevenirii și combaterii faptelor de violență domestică, având în vedere impactul deosebit de accentuat pe care aceste fapte îl au, în mod particular, asupra victimelor, iar în mod general, asupra siguranței comunității. În privința datelor statistice centralizate la nivelul instituției, în primele cinci luni ale anului 2025, au fost înregistrate 589 de fapte penale încadrate și
Image Description

14:45

Nereguli depistate de ITM Olt la companiile de construcții. Au fost aplicate amenzi de peste 100.000 de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat, luna aceasta, controale la mai multe companii specializate în construcții pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă. Au fost depistate mai multe nereguli pentru care au fost aplicate zeci de avertismente, dar și amenzi de peste 100.000 de lei. Acțiunile au făcut parte dintr-o campanie națională care a avut ca obiective identificarea şi verificarea agenţilor
Image Description

12:56

GRATUIT pentru această categorie socială de persoane de la AJOFM Olt

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt anunță că îşi propune ca, în luna iulie, să organizeze patru programe de formare profesională pentru 56 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Formarea profesională este gratuită pentru șomeri; singura condiție pe care aceștia trebuie să o îndeplinească este să fie luați în evidență de AJOFM. Grație acestor cursuri, gratuite pentru șomerii luați în evidență de instituția organizatoare,
Image Description

12:37

AJOFM OLT, 4 programe de formare profesională în luna IULIE

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt va organiza, în luna iulie, 4 programe de formare profesională pentru 56 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Principalele meserii\ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care se vor organiza programe de formare profesională gratuite pentru şomeri sunt: ”Serviciile de formare profesională sunt gratuite pentru şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Image Description

11:51

CJ OLT: Ședință ordinară, în data de 26 iunie

Consilierii judeţeni se întrunesc joi, 26 iunie 2025, de la ora 11.00, în sedință ordinară. Pe agenda întâlnirii, figurează 13 proiecte ce urmează a fi supuse dezbaterii și aprobării forului legislativ oltean:
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:14

- Constanta - Parteneriat pentru cultură: consilierii locali din Constanța vor aproba protocolul privind festivalurile Mamaia

Pe ordinea de zi se află și Proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare încheiat între municipiul Constanța, Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada pentru organizarea Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” și a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular „Mamaia”. Municipiul Constanța are o tradiție culturală bogată şi este un centru de referinţă în promovarea valorilor artistice româneşti. Festivalul Naţional de Muzică
Image Description

18:09

- Constanta - ANPC restricționează drastic comunicarea publică a comisarilor. Piedone: Trebuie să existe o singură voce care transmite informațiile oficiale

Potrivit Dispoziției Președintelui ANPC nr. 559292506/2025, emisă de președintele Cristian Popescu Piedone, „începând cu data prezentului ordin, se interzice în mod expres orice comunicare către mijloacele de informare în masă din partea personalului angajat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, indiferent de categorie (funcționari publici sau personal contractual), funcție sau nivel ierarhic”. Toate comunicările oficiale și relațiile cu presa vor fi gestionate exclusiv de președintele instituției, Cristian Popescu Piedone. Ordinul
Image Description

18:08

- Gorj - Pensionară mutilată cu bestialitate de fiul ei în fața concubinei care îl încuraja

Momente de groază pentru o pensionară de 70 de ani din Iaşi. A fost bătută cu bestialitate, cu un ciocan de şniţele, de fiul său de 50 de ani. Bărbatul era supărat că femeia nu a vrut să îi dea bani de ţigări. Incidentul a avut loc în faţa iubitei bărbatului, care a privit fără să intervină. Dimpotrivă, îl încuraja pe fiu să continue să o facă. „Poate să te
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
olt WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul olt
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete