Un proiect de lege publicat de Ministerul Dezvoltării prevede că autorităţile fiscale centrale şi locale vor putea publica, pe site-urile proprii, listele cu debitorii, persoane juridice şi fizice, şi cuantumul restanţelor. Și contribuabilii care au plătit la termen obligaţiile ar putea fi incluşi pe o listă publică. Scopul invocat ține de „creşterea transparenţei fiscale şi încurajarea comportamentului responsabil”. „Se modifică prevederile privind publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante – se extinde obligaţia organelor fiscale de a publica pe site-ul propriu atât listele debitorilor persoane juridice, cât şi pe cele ale persoanelor fizice, care au obligaţii fiscale restante şi cuantumul acestora, promovând transparenţa fiscală”, se menţionează în expunerea de motive a proiectului de lege, citată de Agerpres. La nivelul organelor fiscale centrale, lista se publică potrivit ordinului dat de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), iar în cazul organelor fiscale locale, aceasta se publică prin hotărâre a consiliului local, în Monitorul Oficial Local. Proiectul de lege mai prevede ca informaţiile referitoare la datele de identificare, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, precum şi alte detalii despre venituri, bunuri, plăţi, conturi, transferuri de numerar etc. să nu mai fie considerate secret fiscal. „Lista de elemente considerate secret fiscal devine mai restrictivă, concentrându-se doar pe plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net şi orice informaţii din declaraţii sau documente. Scopul acestei modificări este să restrângă categoria informaţiilor protejate ca secret fiscal, pentru a permite o mai mare transparenţă sau acces la anumite date pentru scopuri de control, verificare sau alte intervenţii ale autorităţilor fiscale. Prin eliminarea anumitor categorii de informaţii, legea devine mai explicită în ceea ce priveşte datele ce pot fi divulgate sau utilizate în scopuri fiscale”, se mai arată în documentul citat.
Astăzi și mâine sunt valabile două avertizări de caniculă în mai multe zone din țară, inclusiv în Olt. Temperaturi deosebit de ridicate vor fi duminică, când Codul galben va fi extins și când va intra în vigoare și o avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. Duminică (10 august), canicula se va intensifica în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj unde disconfortul termic va fi accentuat,
.
Sfantul Lavrentie a vietuit in secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt. Din cauza persecutiei impotriva crestinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, impreuna cu doi dintre diaconii sai: Felicissimus si Agapitus. Pe cand cei trei erau aruncati in temnita, Arhidiaconul Lavrentie a spus catre Sixt: „Unde mergi, Parinte, fara fiul tau? Unde grabesti, Preasfintite, fara al tau arhidiacon?”. La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a
.
Un bărbat de 43 de ani și-a pierdut viața, azi-noapte, după ce autoturismul pe care îl conducea a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de o conductă de gaz și, apoi, de gardul unui imobil. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 00:20, pe Drumul Național 64, în zona localității Stolniceni, județul Vâlcea. Din verificările efectuate, a reieșit că un bărbat de 43 de ani, din județul
.
Canicula revine în forță în aproape jumătate din țară, inclusiv în Olt, de azi, când intră în vigoare un Cod galben de căldură excesivă valabil până luni dimineață. Luni, de la 10.00, va fi Cod portocaliu! Sâmbătă (9 august), în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, se arată în atenționarea meteorologică. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.