Recent, Valentin a fost protagonistul unui gest ce a emoționat sute de oameni: a povestit pe TikTok cum a reușit, împreună cu un coleg medic primar, să salveze degetul unei paciente din Târgu-Jiu, în urma unui traumatism grav prin strivire. Cu o sinceritate dezarmantă, medicul a împărtășit momentul, subliniind că ajută „cu foarte mare drag” orice persoană din Gorj sau Târgu-Jiu. ”Nu pot descrie în cuvinte sentimentul de bucurie pe care îl am când ajut oamenii din zonele în care am crescut. Vreau să ofer înapoi ceea ce mi-a oferit comunitatea locală și să le mulțumesc celor care prin munca lor au contribuit la zona frumoasă pe care o iubesc, iubesc Tg-Jiu, Gorj, România!”, a scris Valentin în descrierea videoclipului care a adunat rapid sute de reacții și mesaje de felicitare. Deși are un program încărcat, medicul a făcut un gest rar: a răspuns aproape tuturor celor care i-au scris. O dovadă clară că medicina nu înseamnă doar intervenții chirurgicale, ci și empatie, conectare și responsabilitate față de oameni. Valentin Dijmărescu este absolvent al Universității „Titu Maiorescu”, Facultatea de Medicină și Medicină Dentară, iar exemplul său dovedește că indiferent de distanța parcursă în carieră, inima poate rămâne mereu ancorată în locul în care a început totul. Pe voi ce va face fericiti? ❤️ Ajut pe oricine are nevoie, iubesc Romania, oamenii si locurile ei 🙌🏻 De multe ori oamenii din Gorj nu stiu unde se se indrepte asa ca am facut acest video, dar ajut pe oricine are nevoie ♬ sunet original – Dr. Dij Valentin
Noi întreruperi de electricitate vor avea loc în mai multe localități din Olt, inclusiv în Slatina, săptămâna aceasta. Distribuţie Oltenia execută, în perioada 14 – 20 iulie 2025, lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite. Astfel, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi
.
În primele șase luni ale acestui an, linia socială gratuită Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001, operată din anul 2015 de Fundația Regală Margareta a României, a înregistrat 5.464 de apeluri din întreaga țară. Dintre acestea, 1.182 de apelanți – seniori și aparținători – au sunat pentru prima dată, iar 54% dintre vârstnici au declarat că locuiesc singuri. Serviciul rămâne un reper pentru vârstnicii de peste 65 de ani din
.
Absolvenții de învățământ sunt așteptați să se înregistreze în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, pentru a beneficia de serviciile gratuite de informare și consiliere profesională, de mediere a muncii, precum și de alte măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă. Potrivit prevederilor legii, absolvenţii trebuie să se prezinte la Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt în termen de 60 de zile de la
.
Sfantul Nicodim Aghioritul este praznuit pe 14 iulie. Sfantul Nicodim Aghioritul s-a nascut in anul 1749 in orasul Naxos, situat in sud-estul arhipelagului Ciclade din Marea Egee. Pana la intrarea in monahism, s-a numit Nicolae Kallivurtzis. La varsta de 16 ani este trimis la Smirna, pentru a deprinde invatatura dascalului Ierotei. Aici a invatat latina si franceza, devenind un bun cunoscator al Sfintilor Parinti, al aghiografiei si sfintelor canoane. In
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.