Viața și canonizarea Sfântului Gheorghe de la Cernica, pilon al monahismului românesc
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica s-a născut în anul 1730, în Săliștea Sibiului, și, la doar 19 ani, s-a alăturat mitropolitului grec Roșca, stabilindu-se în Țara Românească. În 1750, l-a însoțit pe acest arhiereu la Muntele Athos, unde a primit diaconia la Mănăstirea Vatoped.
După decesul mitropolitului, a devenit ucenicul renumitului Paisie Velicicovschi, stăreț la Vatoped, pe care l-a urmat în Moldova, la Dragomirna, și ulterior în Bucovina, la Secu, din cauza ocupației austriece. Ulterior, a revenit în Țara Românească, unde a fost convins de Mitropolitul Grigorie al II-lea să revitalzeze Schitul Cernica, care fusese părăsit timp de 30 de ani.
În doar cinci ani, a pus bazele unei comunități monahale solide la Cernica, adunând peste o sută de ucenici și conducând, totodată, și Mănăstirea Căldărușani din 1794 până la sfârșitul vieții sale, în 1806. Atât la Cernica, cât și la Căldărușani, a instaurat o viață monahală după tradiția athonito-paisiană.
Conform olt-alert.ro, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în octombrie 2005, canonizarea lui Gheorghe de la Cernica, sărbătorindu-l anual pe 3 decembrie. Acest moment solemn recunoaște impactul său asupra monahismului românesc, întărind credința și viața spirituală din regiune.