Statele Unite au aproximativ 40.000 de militari şi civili în Orientul Mijlociu, cu trupe în peste zece ţări şi nave desfăşurate în apele regiunii, iar baza Al Udeid din Qatar, atacată luni cu rachete de Iran, este cea mai mare din regiune, cu un efectiv de 10.000 de soldaţi. Statele Unite menţin instalaţii militare şi personal în baze în cel puţin 19 locuri din Arabia Saudită, Bahrein, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Irak, Israel, Iordania, Kuweit, Qatar şi Siria, informează EFE, potrivit Agerpres. În plus, armata americană foloseşte baze mari în Djibouti şi Turcia, care se află sub controlul altor comandamente regionale, dar contribuie la operaţiunile americane din Orientul Mijlociu. Pentagonul foloseşte, de asemenea, baza de pe insula Diego Garcia din Oceanul Indian, pe care o operează în comun cu Regatul Unit. Qatarul găzduieşte baza aeriană Al Udeid, situată chiar în apropierea capitalei Doha, aceasta fiind şi cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu. Pe 15 mai 2025, preşedintele american Donald Trump a vizitat-o în timpul turneului său în mai multe ţări din regiune. La Al Udeid se află staţionaţi aproximativ 10.000 de militari, iar baza găzduieşte un cartier general avansat al Comandamentului Central (CENTCOM) şi serveşte drept bază preferată pentru operaţiuni în Irak, Siria şi Afganistan. Printre caracteristicile sale speciale se numără faptul că are cea mai lungă pistă de aterizare din regiunea Golfului. La această bază este desfăşurată Aripa expediţionară 379 a forţelor aeriene ale SUA, fiind prezente şi forţe britanice, cum ar fi Grupul 83 al RAF, dar şi forţe australiene. În 2024, SUA au ajuns la un acord cu guvernul qatarez pentru a prelungi utilizarea sa militară pentru încă zece ani, poziţie pe care o deţin din 2000. Bahrein găzduieşte Flota a V-a, responsabilă de forţele navale americane din Golful Persic, Marea Roşie, Marea Arabiei şi coasta de est a Africii, precum şi sediul Comandamentului Central al Forţelor Navale. Kuweitul găzduieşte, de asemenea, mai multe baze militare, inclusiv un sub-sediu al CENTCOM şi este cadrul operaţional şi logistic pentru forţele armate din Orientul Mijlociu. De asemenea, în baza aeriană Ali al-Salem este găzduită Aripa expediţionară aeriană 386. Baza aeriană Al Dhafra, situată în Emiratele Arabe Unite, este destinată sprijinirii operaţiunilor aeriene de luptă. Ea găzduieşte Aripa expediţionară aeriană 380, care, pe lângă aeronave cu pilot, dispune şi de drone sofisticate. Potrivit Casei Albe, 2.321 de militari rămân staţionaţi în Arabia Saudită, mulţi dintre ei fiind găzduiţi în baza Aeriană Prince Sultan, la 60 de kilometri sud de Riad. În Irak sunt staţionaţi aproximativ 2.500 de soldaţi americani, un număr mult mai mic decât cei aproximativ 150.000 de soldaţi americani desfăşuraţi în timpul războiului care l-a răsturnat de la putere pe Saddam Hussein. Irakul are două baze aeriene majore unde există personal american: Ain Al Asad în provincia Anbar din centrul Irakului şi Erbil în regiunea Kurdistan. Multe dintre operaţiunile acestor baze sunt legate de lupta antijihadistă. Acelaşi scop, acela de a combate grupările islamice radicale, este şi argumentul din spatele prezenţei militare americane în Siria, unde SUA are în mai multe baze aproximativ 2.000 de soldaţi care lucrează cu forţele de securitate locale. O bază care se evidenţiază este Al Tanf, situată în apropierea graniţei cu Irak şi Iordania.
China a solicitat Israelului să încheie repede operațiunile militare din Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, pentru a preveni o catastrofă umanitară și mai gravă. Presiunea internațională pentru un acord de încetare a focului între Israel și Hamas se intensifică, cu toate că există amenințări cu o nouă ofensivă israeliană în Rafah. Orașul este locul de refugiu pentru peste un milion de oameni care trăiesc în Fâșia Gaza.
China urmărește cu atenție
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.