Înapoi
Cumnatul lui Mircea Geoană, adus în țară. Ionuț Costea a fost condamnat la 6 ani de închisoare
Administratie

Cumnatul lui Mircea Geoană, adus în țară. Ionuț Costea a fost condamnat la 6 ani de închisoare

Postat pe 24 Jun 2025

Update 5 luni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Ionuț Costea, fostul președinte al Eximbank, cumnatul lui Mircea Geoană, va fi adus în România, în cursul zilei de marți, 24 iunie. El a fost extrădat din Turcia, unde a fugit după condamnarea pe care a primit-o. Cumnatul lui Mircea Geoană a fost dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru mită. El s-a ascuns în Turcia, încercând să scape de executarea pedepsei în România. Ionuţ Costea a fost localizat în 5 februarie, la Istanbul, iar de atunci au fost inițiate procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului. „Ministerul Justiţiei anunţă că în cursul zilei de astăzi, 24 iunie a.c., cetăţeanul Ionuţ Mircea Costea urmează să fie predat autorităţilor române. Cetăţeanul român sus-menţionat este adus pe teritoriul naţional de către ofiţerii Poliţiei Române, urmând a fi încarcerat într-o unitate din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Acesta reprezintă un succes al autorităţilor române judiciare”, se arată într-un comunicat al instituției condusă de Radu Marinescu. Avionul care îl aduce pe Ionuţ Costea este așteptat să aterizeze pe Aeroportul Otopeni, în jurul orei 11:30, potrivit unor surse judiciare. Ionuţ Costea, a fost condamnat pe 26 mai 2023 la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită. În același dosar a mai fost condamnat și fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu. Cazul de corupție are legătură cu plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa. Fostul bancher a fugit din țară și a fost dat în urmărire internaţională în 29 mai 2023. El a fost identificat la Istanbul, în Turcia, iar autoritățile române au început procedurile de extrădare. „În urma schimbului de date şi informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R. cu partenerii externi, respectiv autorităţile turce, a fost localizat în Istanbul, un bărbat, de 64 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Acesta are emis, de către Tribunalul Bucureşti, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani”, anunţa la acel moment IGPR.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Administratie
Administratie

Poliţia din Olt caută un bărbat dispărut din comuna Vulpeni

Poliţiştii din Olt caută un bărbat de 30 de ani care a plecat voluntar de acasă, din comuna Vulpeni, și nu s-a mai întors. Tânărul a fost dat dispărut de sora sa, care și-a arătat îngrijorarea cu privire la situația fratelui.

Administratie

Conflict spontan în Craiova, patru persoane implicate în altercație

Un incident între două familii a avut loc pe strada Iancu Jianu din Craiova, poliția intervenind prompt pentru aplanarea acestuia. Mai multe patrule de ordine publică au ajuns la fața locului, identificând și conducând câteva persoane la sediu pentru audieri.

Acasa Recente Radio Județe