Drone, celulă de criză, mesaje de avertizare: Bulgaria este cuprinsă de un val de îngrijorări după apariţia în urmă cu patru zile a unei înregistrări video şi a urmelor unui prădător misterios, probabil o panteră neagră, informează AFP, preluată de Agerpres. Animalul ar fi fost zărit joi seară într-un parc de lângă Shumen, un oraş cu aproape 80.000 de locuitori, situat în nord-estul ţării. "Nu avem informaţii noi pentru moment, căutările continuă", a declarat luni Diyan Dimitrov, viceguvernatorul regiunii, care organizează de acum o conferinţă de presă în fiecare zi. Prefectura locală a creat foarte repede o echipă de căutare în cooperare cu Poliţia şi serviciile forestiere, iar riveranii au primit pe telefoanele lor mesaje de avertizare care îi îndeamnă să evite zona menţionată. Încercând să localizeze animalul, anchetatorii au recurs la drone echipate cu o cameră termică, plasând totodată capcane şi momeli. Fără succes, pentru moment. Experţii au discutat şi despre identitatea felinei, concluzionând după analizarea puţinelor imagini disponibile că este vorba fără îndoială despre un leopard. Înregistrarea video aflată la originea acestor îngrijorări arată o siluetă neagră cu o coadă lungă şi a devenit virală pe reţelele de socializare, unde sute de montaje şi de imagini generate de inteligenţa artificială circulă, de asemenea, în această ţară din Balcani inundată de informaţii false. De exemplu, actorul american Chuck Norris, un supererou ironizat în mod regulat pe internet, este văzut ţinând felina în lesă. A fost lansat chiar şi un cântec, care a atras mai mult de 75.000 de vizualizări în 24 de ore. În spatele umorului, autorităţile bulgare insistă asupra pericolului real: "Acesta nu este un animal domestic, ci un prădător care vânează", a declarat în faţa reprezentanţilor presei Georgi Krustev, directorul unui parc natural naţional. Potrivit Poliţiei din Bulgaria, animalul a reuşit să scape dintr-o grădină zoologică privată, unde creşterea ilegală a felinelor mari este populară în rândul unor reprezentanţi ai crimei organizate, dornici să îşi etaleze averea. În 2023, Poliţia din Berlin a lansat o operaţiune uriaşă pentru găsirea unui animal despre care s-a crezut că era o leoaică, însă experţii au ajuns ulterior la concluzia că, de fapt, era vorba cel mai probabil despre un mistreţ.
China a solicitat Israelului să încheie repede operațiunile militare din Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, pentru a preveni o catastrofă umanitară și mai gravă. Presiunea internațională pentru un acord de încetare a focului între Israel și Hamas se intensifică, cu toate că există amenințări cu o nouă ofensivă israeliană în Rafah. Orașul este locul de refugiu pentru peste un milion de oameni care trăiesc în Fâșia Gaza.
China urmărește cu atenție
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.