Curier din Cluj reținut pentru delapidare și furt din colete
Update cu 5 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Curier din Cluj reținut pentru delapidare și furt din colete
Un tânăr de 22 de ani, angajat ca și curier în comuna Jucu, a fost reținut de polițiști fiind suspectat că a furat bani din rambursuri și bunuri din coletele clienților săi. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 38.000 de lei.
Potrivit anchetatorilor, în timpul serviciului, curierul și-ar fi însușit contravaloarea mai multor rambursuri și ar fi înlocuit produse din coletele pe care le gestiona. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Cluj au efectuat o percheziție domiciliară în acest dosar de delapidare.
Conform comunicatului IPJ Cluj, acțiunile tânărului au adus un prejudiciu total aproape de 40.000 de lei firmelor implicate. Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla a decis reținerea acestuia pentru 24 de ore, notează digi24.ro.
„În cursul zilei de 18 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Cluj, cu sprijinul specialiştilor criminalişti şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj, au desfăşurat o percheziţie domiciliară în Cluj, în cadrul unui dosar penal care vizează comiterea infracţiunii de delapidare”, au transmis autoritățile.