„Astăzi, 9 august, domnul Andrei Corlan, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, i-a însoţit pe Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu şi pe Ministrul Economiei, Radu Miruţă, în vizita de lucru pe care aceştia efectuat-o în judeţele Gorj şi Hunedoara ‼ Unul din obiectivele vizitei a fost evaluarea situaţiei deşeurilor textile şi a comerţului second hand, în perspectiva protecţiei mediului şi a tranziţiei către o economie circulară. În cadrul vizitei, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu cei doi miniştri a avut discuţii cu oficialităţile locale legate de eficienta actualelor măsuri privind gestionarea deşeurilor si noile direcţii de acţiune comună.În a doua parte a zilei, delegaţia comună a făcut o vizită şi prin Defileu Jiului, acțiune ce a avut ca punct terminus oraşul Petroşani, unde au avut şi acolo discuţii cu autorităţile locale pe aceleași teme. Cu ocazia acestei vizite, Ministru Mediului Apelor şi Pădurilor a declarat printre altele: „Sunt zeci, dacă nu sute de mii de tone, în fiecare an, care intră în România marcate ca fiind produse second-hand, care, de fapt, în realitate, sunt deşeuri. Şi trebuie să rezolvăm această problemă. Deşeurile care sunt deşeuri pentru alte state europene sunt deşeuri şi în România. Nu putem să avem acest standard dublu în care alte state vin şi aduc deşeuri în România, dar le marchează ca produse second-hand. Apoi deşeurile respective ajung pe câmpurile noastre sau la gropile de gunoi, în cele mai bune cazuri. Sau, din păcate, unele dintre ele, o parte semnificativă, arse în case. Ceea ce înseamnă o poluare pentru noi toţi, înseamnă o scurtare a vieţii pentru noi toţi”
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.