Ministrul sănătății avertizează personalul ATI să nu poarte bijuterii și unghii false
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a atras atenția angajaților din secțiile ATI să renunțe la verighete, bijuterii și unghiile false pentru a preveni transmiterea bacteriilor către pacienți. „Am spus asta public. Sigur că au început tot felul de controale”, a precizat ministrul.
Deși a apărut o reacție din partea personalului cu campania „Nu renunțăm la verighetă”, Rogobete a fost ferm: „Ba renunțați la verighetă sau plecați din ATI! Pentru că acea verighetă poate omorî un om, pentru că e sursă de depozitare și de transmitere”.
Ministrul a subliniat importanța raportării infecțiilor nosocomiale în unitățile de terapie intensivă și a explicat că aceste cazuri trebuie gestionate imediat prin măsuri stricte, precum izolarea pacientului și oprirea internărilor noi. Potrivit olt-alert.ro, Rogobete a îndemnat medicii să raporteze aceste infecții și să respecte protocoalele pentru limitarea acestora.
„Niciunde în lumea asta nu există spitale unde să nu existe infecții asociate activității medicale, dar important este să le monitorizăm și să le detectăm la timp”, a concluzionat ministrul, menționând investițiile în laboratoare de microbiologie din 119 spitale finanțate din PNRR. Totuși, problema rămâne nerespectarea protocoalelor existente, adaugă el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail